AcasăPrima paginaA plecat în Danemarca să învețe, s-a întors în România să câștige:...

A plecat în Danemarca să învețe, s-a întors în România să câștige: povestea zootehnistului Ionel Chiriac

Un inginer zootehnist român a plecat în Danemarca într-un schimb de experienţă pentru un an şi jumate şi a stat patru ani. Şi nu doar atât, s-a întors în ţară cu parteneri danezi dornici să investească în ferme de porci.

Ionel Chiriac a plecat în Danemarca în 2000 într-un schimb de experienţă la o firmă specializată în creşterea porcilor. Chiar din al doilea an i-a venit idea să investească în România, după care a tot încercat să găsească ceva. În 2004 s-a întors în ţară, decis să înceapă ceva aici. În 2005, cumpără alături de doi fermieri danezi ferma DanBred Argeş, cu un efectiv de circa 2.800 de scroafe şi peste 30.000 de porci la îngrăşat în acest an.

DanBred este un program danez de creştere a porcilor, care se adresează crescătorilor de porci din Danemarca, dar şi din întreaga lume. În România, danezii nu sunt interesaţi doar de reproducţie, ci de întreg fluxul, povesteşte Chiriac. Dovadă este şi ferma DanBred din Slobozia.

În 2009, românul se decide să pună pe picioare un alt proiect – înainte să se manifeste criza -, mai ales că cererea de carne în România este acoperită în mare parte din importuri. A trebuit însă să treacă câţiva ani până ce ferma să fie gata de populare. Aşa a luat naştere ferma Agroconsulting Chiriac din comuna Slobozia, judeţul Argeş, un proiect finanţat în cadrul programului FEADR, Măsura 121. Ferma are o capacitate anuală de circa 24.000 de porci la îngrăşat, carnea urmând să fie livrată în totalitate pe piaţa internă.

“E greu să investeşti în zootehnie, pentru că băncile nu prea investesc în proiecte noi. Cel mai important este să găseşti finanţatori”, spune Chiriac care recunoaşte că nu i-a fost deloc uşor să găsească banii pentru investiţie.

Din păcate, astfel de investiţii sunt destul de puţine în România. Poate acesta este şi motivul pentru care inaugurarea unei astfel de unităţi nu poate trece neobservată şi de oficiali. La Slobozia a venit chiar ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în urmă cu câteva zile. De altfel, aşa am şi aflat de investiţia de la Slobozia, dintr-un comunicat al Ministerului Agriculturii, fără prea multe amănunte, ce-i drept şi fără fotografii în care să apară investitorul. Mai mult, politicienii.

Ferma de la Slobozia nu este însă singura investiţie a lui Chiriac. Hrana animalelor este asigurată de o fermă vegetală, care exploatează circa 1.150 de hectare de teren agricol. În timp, Chiriac a reuşit să adune toate aceste companii într-o cooperativă, care include şi câteva firme cu alţi acţionari. Un exemplu este ferma Agro Prod Benţa (judeţul Argeş), investiţia unui prieten care şi el a fost plecat în Danemarca. Şi Chiriac şi celălalt au venit cu lecţia învăţată: au plecat la un simplu schimb de experienţă într-o ţară cu tradiţie în domeniul de creştere a porcilor şI s-au întors investitori.

 

A plecat în Danemarca să învețe, s-a întors în România să câștige: povestea zootehnistului Ionel Chiriac

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. Bai varu,pai asta e necazul romanilor ca invata unde nu e nimic de invatat.Din Suedia modelul de taxe,sa moara tot romanul de foame , din Danemarca zootehnia pentru a umfla puii cu hormoni si vacile cu antibiotice,eventual porcii cu pompa si din Olanda agricultura, sa facem rosii din platic…gamish. Ce dreaq ba,chiar nu avem specialisti in ‘Romania,au murit toti sau au emigrat?De ce trebuie sa luam ce-i mai prost din lumea asta?

  2. Deci ce a facut acest inginer nu se poate numi investitie, au adus in tara niste parsivi de danezi care o sa ne cumpere terenurile agricole si sa le exploteze la maxim, nu avem nevoie de astfel de investitii, acel inginer roman si-a rezolvat interesele personale el o sa aiba un salar bun, de dk. danezii evita frumos taxele din dk care sunt mai mari ca si in Ro.
    Dan Breed Arges, trebuie sa vedeti ce poze au fost pubilcate in Landbrug Avis: productie mare de cerelea porci, utilale (poze statistici din Ro), DAR CA SA FACA RECLAMA ROMANIEI APARE O POZA DE 15 cm UNDE ARATA CUM TRANSPORTA ROMANII BALOTII DE PAIE DE 700 KG CU CARUTA SI CALUL, ASTA PREZINTA LA DANEZI.
    Hectarul in dk este pana in 20.000 kr, in Ro il cumpara cu 5-7000 kr . Avantaj danez, asa ca aduceti cati mai multi in Ro ca au astia bani si o cumpara incet pe toata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !