Adrian Petre a promovat cu Esbjerg în prima ligă din Danemarca

0
33

Adrian Petre a promovat cu Esbjerg în prima ligă din Danemarca. Atacantul român adus de la UTA n-a evoluat azi, în ”returul” barajului cu Silkeborg.

După ce a cedat în tur, scor 0-1, Esbjerg fB a dispus de Silkeborf IF, în manșa secundă, cu 3-0 (goluri marcate de Anders Dreyer, în minutele 76, 80 și 90), suficient pentru a promova.

Esbjerg, pregătită de olandezul John Lammers, a terminat pe locul 2 în liga secundă, în condițiile în care doar primul loc, ocupat de Vejle, a promovat direct în prima ligă. Locurile 2 și 3 au susținut baraj. Silkeborg a terminat pe locul 11 din 14, în sezonul regular al primei divizii.

Arădeanul Adrian Petre, venit din Liga a 2-a din România, a marcat 13 goluri, fiind pe locul 4 în clasamentul golgheterilor. Amintitul Dreyer este lider, cu 18 reușite.

În celălalte meci de baraj, Vendsyssel FF, locul 3 din liga secundă, a eliminat-o cu 3-1 la general pe Lyngby, locul 12 din 14, în sezonul regular al primei divizii. Astfel, ambele formații de liga a doua care au susținut baraj au reușit să promoveze.

https://www.libertatea.ro/sport/adrian-petre-a-promovat-cu-esbjerg-in-prima-liga-din-danemarca-2271219

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here