Ambasada României la Copenhaga: Campanie de prevenire a traficului de persoane

0
190

Ambasada României la Copenhaga lansează campania de informare și prevenire a traficului de persoane, prin informarea opiniei publice cu privire la adevărata dimensiune a acestui fenomen infracţional. Ne îndreptam atenția cu precadere spre tinerii care pot deveni foarte ușor victime ale traficului de persoane, în baza unor promisiuni pentru un trai mai bun, promisiuni care ascund în spatele lor experiențe nedorite.

campanieambadk

În cadrul acestei campanii, Ambasada României la Copenhaga va distribui, în următoarele trei luni, cetățenilor români aflați în autocarele firmelor care asigură transportul persoanelor din România în Danemarca, pliantul de informare, interesul nostru fiind acela ca informaţia să ajungă la un număr cât mai mare de beneficiari și de a responsabiliza şi conştientiza cetăţenii cu privire la acest fenomen în vederea prevenirii victimizării acestora.

De asemenea, au fost efectuate demersurile necesare pentru realizarea, în cooperare cu organizația daneză FIU Equality, a unei broșuri de informare, inclusiv cu elemente suplimentare antitrafic, a cetățenilor români care călătoresc în Danemarca în căutarea unui loc de muncă.

 

sursa :  http://copenhaga.mae.ro/local-news/1367

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here