Andrei şi David, doi tineri de 31 de ani din Timişoara „Ne-am căsătorit cu paşaportul în Danemarca”

0
76
Parteneriatul civil ar fi benefic pentru Andrei şi David, doi tineri de 31 de ani care lucrează într-o multinaţională din Timişoara. S-au căsătorit în Danemarca în noiembrie 2017, având asupra lor doar paşapoartele şi certificatul de divorţ al lui David care, până în acel an, a fost însurat. Iniţial îşi doreau să se căsătorească în Germania, unde s-au şi cunoscut, dar birocraţia prea excesivă i-a determinat să caute o alternativă. Iar soluţia cea mai bună, povesteşte Andrei, a fost Danemarca.
„Ne-am căsătorit cu paşaportul în Danemarca”
„În primul rând, nu aş mai fi stresat cu permisul de şedere al soţului meu. David va putea să primească cetăţenie română abia după şapte ani. Înţeleg că prin parteneriatul civil nu putem adopta copii. Nici pe la bănci nu ştiu dacă ne va ajuta, doar eu pot face acum credite sau carduri de cumpărături. Momentan, nu ne gândim să plecăm în străinătate, colegii noştri ştiu că suntem căsătoriţi, la fel şi şefii noştri direcţi. Nu mă mai feresc, dacă se ajunge la o discuţie despre căsătorie, aşa cum făceam înainte, acum admit că am un soţ şi el (David – n.r.) la fel”, a povestit Andrei pentru „Adevărul”.
În schimb, timişoreanul susţine că deşi apropiaţii şi familia ştiu că sunt căsătoriţi, nu se manifestă în public. „Înţeleg că trăim într-o ţară în care se pune accent pe tradiţii. Nu ne ţinem de mână, nu ne sărutăm, decât noaptea, după colţuri, când vedem că nu e nimeni pe stradă. Dacă, spre exemplu, ne-am muta în Ungaria, unde a fost modificată constituţia, căsătoria noastră ar fi automat acceptată ca uniune civilă pentru că au recunoscut parteneriatul civil”, a mai spus tânărul.

Parteneriatul civil răspunde unor realităţi sociale „Legea parteneriatului civil, indiferent că vorbim de un parteneriat încheiat între persoane de acelaşi sex sau nu, răspunde unor realităţi sociale. Foarte mulţi cetăţeni aleg să nu încheie o căsătorie, şi nu dispun de instrumentele juridice pentru a-şi reglementa acest statut social. Astăzi, aproape o treime dintre copii care se nasc în România, se nasc în afara căsătoriei. Aceasta este realitatea socială la care această lege răspunde”, a completat oficialul. Este nedrept ca bunurile dobândite în comun în timpul unei relaţii de zece ani să nu intre sub un regim de comuniune, spune şi avocatul Adrian Cuculis. „În sine, legea vine să răspundă unor realităţi sociale, cum este cazul concubinilor, care erau cumva discriminaţi, ei nebeneficiind de drepturile pe care le are un cuplu căsătorit.. Juridic vorbind, nu va fi o mare diferenţă între căsătorie şi parteneriatul civil. Oarecum, sunt aduse pe acelaşi plan de egalitate concubinajul, căsătoriile şi parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex”, arată avocatul. Reprezentanţii societăţii civile sunt, totuşi, sceptici cu privire la momentul în care discuţia legată de parteneriatele civile apare, din nou, în spaţiul public.

Citeste mai mult: adev.ro/pfyang

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here