Au puscariile pline. Danezii au mers in Romania ca sa discute despre extradarea infractorilor romani

3
712

Ministerul Justitiei. Consultări cu reprezentanţi ai Ministerului Justitiei din Danemarca

Informare referitoare la reuniunea de consultare cu delegaţia de reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei din Regatul Danemarcei

 

 

În data de 14 ianuarie 2013 a avut loc la Ministerul Justiţiei, o reuniune de consultare a reprezentanţilor Direcţiei Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară cu delegaţia de reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei din Regatul Danemarcei, condusă de domnul Frederik Gammeltoft, directorul direcţiei similare din Ministerul Justiţiei danez. La reuniune au mai participat un reprezentant al Direcţiei Afaceri Europene, precum şi un reprezentant al Ambasadei Regatului Danemarcei la Bucureşti.  

Agenda discuţiilor s-a concentrat pe aspectele cooperării judiciare în materie penală, ale legislaţiei în vigoare şi instrumentelor aplicabile la momentul actual între părţi, precum şi ale propunerilor legislative române de modificare a Legii nr. 302/2004 Republicată.

potrivit unui comunicat al MJ.

 

legea e aici :

Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala republicata 2011. Lege nr. 302/2004 republicata 2011

Republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011

Legea 302/2004 republicata 2011

Titlul I – Dispozitii generale

Capitolul I – Domeniul de aplicare si principii generale ale cooperarii judiciare internationale in materie penala

ARTICOLUL 1 – Domeniul de aplicare
(1) Prezenta lege se aplica urmatoarelor forme de cooperare judiciara internationala in materie penala:
a) extradarea;
b) predarea in baza unui mandat european de arestare;
c) transferul de proceduri in materie penala;
d) recunoasterea si executarea hotararilor;
e) transferarea persoanelor condamnate;

f) asistenta judiciara in materie penala;
g) alte forme de cooperare judiciara internationala in materie penala.
(2) Prezenta lege nu se aplica modalitatilor specifice de cooperare politieneasca internationala, daca, potrivit legii, acestea nu se afla sub control judiciar.

mi mult la : http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_cooperarea_internationala_penala.php

 

3 COMENTARII

  1. Ft. bine. Merita ca hotii/talharii/criminalii din RO sa isi termine pedepsele in beciul si mizeria din inchisorile statului lor. Atunci probabil sar gandii a doua oara inainte de a intra in DK ca sa comita crime … scuze… ca sa fie si ei turisti.

  2. buna intrebare … daca esti roman / danez, unde sa ispaseste pedeapsa, in tara natala sau in „langvekistan” ?

    nu stiu destul despre satutul legal intre tarile EU ca sa ami pot da o opinie mai bine calibrata…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here