Danemarca amana pe o perioada nedeterminata aderarea la euro

0
105

Danemarca amână pe o perioadă nedeterminată planurile vizând aderarea la euro, în condiţiile în care premierul Helle Thorning-Schmidt consideră că sistemul actual în care coroana daneză are un curs fix faţă de euro, fără ca Danemarca să fie membră a zonei euro, este cel mai bun regim monetar pentru ţara sa, transmite Bloomberg.

‘Un referendum pe tema aderării la euro în actualul mandat este nerealist’, a declarat joi Helle Thorning-Schmidt. ‘Nu cred că are sens să discutăm opţiunea unui referendum şi în următorul mandat’ (2015-2019), a adăugat premierul danez.

La ultimul referendum, organizat în 2000, Danemarca a respins moneda euro şi autorităţile nu au fixat o dată pentru un nou vot. Potrivit unui sondaj publicat în luna martie, în eventualitatea unui nou referendum cei care se opun aderării ar câştiga cu o marjă de 42 de puncte procentuale, aproape de nivelul record de 44,6% înregistrat în luna decembrie 2011, la momentul apogeul crizei datoriilor din zona euro.

‘Moneda euro a fost subiectul multor incertitudini în cursul ultimilor ani, iar momentul actual nu este unul adecvat pentru organizarea unui referendum’, a apreciat Thorning-Schmidt. ‘Modul actual în care Danemarca este legată de euro este unul ideal’, consideră premierul danez. ‘Avem de mulţi ani un curs de schimb fix, iar acest regim a servit bine interesele Danemarcei şi continuă să o facă’, a spus Thorning-Schmidt.

mai mult la :

Danemarca amana pe o perioada nedeterminata aderarea la euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here