Danemarca. Prințul Henrik, soțul Reginei Margareta a II-a, slujbă de înmormântare. Familia Regală, momente emoționante

0
136

Clopotele au bătut marţi în întreaga Danemarcă cu prilejul slujbei de înmormântare a prinţului Henrik, soţul răposat al reginei Margrethe a II-a.

Regina în vârstă de 77 de ani şi alţi membri ai familiei regale au participat la emoţionanta slujbă de înmormântare din biserica Palatului Christansborg, din capitala ţării, Copenhaga.

Regina avea lacrimi în ochi, deşi şi-a menţinut zâmbetul pe buze tot timpul ceremoniei, la care au participat şi prinţul încoronat Frederik şi fratele său Joachim împreună cu familiile lor. În unele momente, membrii familiei legale s-au ţinut de mâini.

Prinţul Henrik, născut în Franţa, a murit la vârsta de 83 de ani, în urmă cu o săptămână. Potrivit dorinţei sale, s-a ţinut o ceremonie privată, la care au participat doar 60 de invitaţi, printre care şi membri ai familiei sale din Franţa.

Biserica, umplută cu flori și gardă de onoare

Biserica a fost umplută cu flori şi coroane şi o gardă de onoare formată din reprezentanţi ai celor trei forţe armate – forţele terestre, navale şi aeriene – a fost postată în faţa bisericii.

Printre participanţi s-au aflat preşedintele parlamentului, Pia Kjaersgaard, şi premierul danez Lars Lokke Rasmussen.  

https://www.dcnews.ro/danemarca-prin-ul-henrik-so-ul-reginei-margareta-a-ii-a-slujba-de-inmormantare-familia-regala-momente-emo-ionante_580699.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here