Danezii ne dau bani ca să ne întemniţăm infractorii

2
135

Partidele de opoziție daneze vor să ofere fonduri României, Poloniei și Lituaniei ca să-și extindă închisorile, pentru ca cetăţenii din aceste ţări condamnaţi în străinătate să ispăşească pedepsele în ţările de origine, notează The Copenhagen Post.

Un loc într-o celulă daneză costă 1900 de coroane per zi, iar cele trei partide de opoziție care au propus această inițiativă, Venstre, Konservative și Dansk Folkeparti, au sugerat că această sumă poate fi economisită dacă o parte din bani ar fi transferați direct țărilor din care provin infractorii.

„Danemarca cheltuiește aproape un sfert de milion de coroane cu încarcerarea infractorilor care ar putea la fel de bine să fie condamnați și închiși în țările lor de origine. Danezii plătesc pentru infractorii străini, iar noi nu le datorăm nimic”, a declarat Karsten Lauritzen, purtătorul de cuvânt al partidului Venstre (foto).

În prezent, sunt 1.100 de infractori străini în închisorile daneze. În timp ce o parte dintre ei așteaptă să fie judecați, 420 au fost deja condamnați și și-ar putea ispăși pedeapsa în țările lor de origine.

Danemarca plătește anual aproximativ 230 de milioane de coroane pentru cei 420 de deținuți. Partidele de opoziție care au venit cu propunerea spun că deținuții străini ar putea fi trimiși în țările lor de origine pentru 64 de milioane de coroane.

Potrivit normele europene în vigoare, opt țări din Europa de Est au căzut de acord să-și încarceze deținuții care au comis infracțiuni în alte state și care au de ispășit o pedeapsă mai mare de șase luni de închisoare.

În Norvegia, o serie de politicieni au avut o inițiativă interesantă în toamna anului trecut: înființarea de închisori ”numai pentru străini”. Majoritatea deținuților străini din Norvegia provin din România, Lituania și Nigeria.

 

Danezii ne dau bani ca să ne întemniţăm infractorii

2 COMENTARII

  1. Pai de ce nu-i cazeaza la Hilton ca pretul e de doar 1200kr? La Hilton in Malmo costa doar 800kr.Sau poate la puscariile daneze se bea sampanie si se mananca specialiti gen caviar rusesc.Ca doar nu au mai mult personal la puscarie decat la Hilton.Doar ca unii muncesc altii pazesc.Deci pentru romanii care se plang de preturile unuei camere insalubre si fara baie ,din Copenhaga ,la pret de vila in Bucuresti,observati ca un loc la „facultate” costa mai mult.

  2. va salut!nu e de ras,e de plans,in ce stare ne-au adus,politicienii nostri dupa revolutie,20 ani,o viata de om!iar ei……s-au capatuit pe spinarea noastra!m-ai tineti minte acel,slogan de dupa anii 90 al lui Iliescu? nu ne vindem tara!ungurii au facut-o,cehii,polonezii la fel,iar noi,unde suntem noi si unde sunt ei economic vb,ca individ si ca natiune!sa devalizezi o banca,ca dep Bivolaru,pdsr,fratele celui cu MISA,cu 20 mil de euro si sa faci puscarie,mai putin decat am facut eu armata!!!! e strigator la cer,dragi romani!iar noi,cei de rand,traim prin tari straine,unii mai bine,altii fara un job,ca mine,altii fura!toti suntem victimele acelor politicieni corupti,aroganti,ignoranti,iar de imoralitate…e la ea acasa in parlament!de ce nu s-a facut,oare o reforma morala a societatii romanesti?ptr ca acea reforma trebuia facuta de sus,apoi la noi,plebeii!vorbe,frate,oricum,nu ne baga nimeni in seama!doar BUNUL DUMNEZEU NU NE LASA IN INTELEPCIUNEA SI BUNATATEA LUI CEA NEMARGINITA!cu respect,ca salut pe toti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here