Din cauza condițiilor din închisori, Danemarca refuză să expulzeze 4 români pentru a-și ispăși pedepsa

0
148

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, la Bruxelles, că a discutat cu premierul danez despre situaţia a patru români ce ar trebui expulzaţi din Danemarca, însă instanţele s-au opus din cauza situaţiei închisorilor din România. Şeful statului a afirmat că va aduce la cunoştinţa noului ministru al Justiţiei aceste cazuri.

„În cursul discuţiei cu premierul danez, mi-a ridicat această problemă. Este o problemă pe care am luat-o în serios şi m-am oferit, într-adevăr, ca atunci când vom avea un nou Guvern şi un nou Ministru al Justiţiei, să atragă atenţia noului Ministru şi noului Guvern că aici este o problemă unde trebuie să se găsească o soluţie. Soluţiile practice pot fi găsite numai între cele două ministere şi s-a înţeles foarte bine această problemă. Eu sunt optimist fiindcă e un număr mic de cazuri, este rezolvabil şi asta a fost concluzia noastră comună, că în momentul în care vom avea un nou Guvern vor avea loc întâlniri bilaterale şi se vor căuta şi găsi soluţii”, a spus preşedintele.

Cu referire la situaţia generală a închisorilor, preşedintele a spus că „nu e nicio noutate”, iar în cursul anului 2017 au fost multe discuţii despre penitenciare, iar guvernanţii s-au angajat să rezolve problemele.

„Nu îşi imaginează nimeni că o problemă care a fost neglijată timp de 20 de ani se rezolvă într-o zi, dar noi suntem destul de hotărâţi în România să abordăm problema şi să o rezolvăm şi atunci acest lucru l-am şi transmis partenerului de discuţie”, a spus el.

Premierul danez a afirmat joi, după o întâlnire cu preşedintele Iohannis, că a fost discutat şi cazul a patru români care trebuie expulzaţi în România pentru a ispăşi pedepse, însă instanţele din Danemarca au blocat procesul, invocând condiţiile din penitenciarele româneşti.

Sursa: News.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here