AcasăPrima paginaha, ha :) Antonescu l-a suntat pe Michael. L-a asteptat ambasadoru '...

ha, ha :) Antonescu l-a suntat pe Michael. L-a asteptat ambasadoru ‘ in ninsoare iar asta dormea ca nesimititu! Ponta a fost, ca l-a trezit bunicutza Iliescu

Președintele PNL, Crin Antonescu, a lipsit de la întâlnirea solicitată de USL cu ambasadorii statelor UE, motivând că este puțin bolnav. Câteva ore mai târziu, președintele PNL a apărut, teafăr și pus pe glume, la o conferință de presă.

Ambasadorul Danemarcei la Bucureşti, Michael Sternberg, a declarat pentru Mediafax că Victor Ponta a venit singur la întâlnirea cu ambasadorii UE, precizând că liderul liberal Crin Antonescu i-a comunicat telefonic că este „puţin bolnav” şi nu poate fi prezent.

„Victor Ponta s-a prezentat singur la întrevederea cu noi. A fost o întâlnire internă, organizată la solicitarea sa. Noi am ascultat, am luat notiţe. Întrebaţi-l pe domnul Ponta detalii despre ce ne-a spus, rolul nostru a fost doar de a-l asculta”, a relatat ambasadorul.

Întrebat dacă Victor Ponta nu a fost însoţit şi de Crin Antonescu, ambasadorul a spus că a avut o discuţie cu liderul liberal care l-a informat că este puţin bolnav şi că nu a putut ajunge. „Cu domnul Antonescu am avut o discuţie telefonică. M-a informat că este puţin bolnav şi nu poate veni”, a spus el.

Nu este prima oară când președintele PNL lipsește de la o întâlnire cu importanți oficiali europeni. Pe 4 noiembrie 2011, acesta a absentat de la întâlnirea pe care delegația FMI în România dorise să o aibă cu partidele de Opoziție. La respectiva discuție, PSD și PC au fost reprezentat de președinții Victor Ponta și Daniel Constantin, în timp ce de la PNL au participat Eugen Nicolăescu și Daniel Chițoiu. Motivația absenței lui Antonescu, furnizată de PNL, a fost că acesta își joacă deja rolul de viitor președinte al României și că o întâlnire cu FMI este de competențele „premierului” Victor Ponta.

RELATED ARTICLES

4 COMENTARII

  1. Un cretin Antonescu asta. Dupa ce ca are fata de betiv, mai trage si chiulul la intalniri de grad inalt. Nesimtit si prost educat. Nu e de mirare ca cei ce l-au votat pe el si pe Ponta sunt numai oameni de 2 lei. Noroc cu Basescu, care stie sa fie un diplomat adevarat si isi duce misiunea de om al statului. Cainii acestia in schimb (Ponta si Antonescu) trebuie sa dispara din politica Romaneasca. Sunt doar niste latrai incompetenti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !