AcasăPrima paginaMica Sirenă din Copenhaga sărbătoreşte UN SECOL de existenţă

Mica Sirenă din Copenhaga sărbătoreşte UN SECOL de existenţă

Celebra statuie Mica Sirenă din Copenhaga a sărbătorit vineri împlinirea unui secol de existenţă, în faţa unui public numeros alcătuit din copii şi adulţi, informează Mediafax.

Această statuie din bronz a fost aşezată pe 23 august 1913 pe o stâncă în golful capitalei daneze, lângă Kastellet, citadela în formă de stea din Copenhaga.

Cu o înălţime de 1,25 metri, statuia a devenit simbolul oraşului şi chiar al ţării, după modelul Turnului Eiffel şi al Statuii Libertăţii.

În basmul publicat de Hans Christian Andersen în 1837, sirena se îndrăgosteşte de un prinţ pe care l-a salvat de la înec. Însă, pentru a putea să trăiască alături de el, ea trebuie să se transforme într-o tânără fată şi să renunţe la viaţa ei şi la coada de peşte, pentru a primi o pereche de picioare. Prinţul s-a căsătorit în cele din urmă cu altcineva, iar sirena rămâne cu inima frântă, se aruncă în mare şi moare.

Citeşte şi FOTO Cea mai mare statuie ecvestră din ţară, expusă în Bucureşti

Basmul a fost adaptat de multe ori în spectacole de teatru şi într-un film de animaţie produs de compania Disney.

Copenhaga a organizat vineri un spectacol la care participă 100 de înotătoare deghizate în sirene, care trebuie să alcătuiască în apă cifra 100.

Statuia a trecut prin multe momente dificile în ultimul secol. În 1964, capul ei a fost furat şi autorităţile au fost nevoite să îl înlocuiască cu un altul, furat din nou în 1998 de un răufăcător. În 1984, un braţ i-a fost amputat.

Mica Sirenă a fost stropită cu vopsea şi împinsă în mare de mai multe ori, a fost îmbrăcată cu un voal musulman, apoi cu o burka (veşmânt care acoperă tot corpul, purtat de unele femei musulmane), în 2004, pentru a protesta faţă de candidatura de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, iar, la un moment dat, i s-a aşezat un vibrator într-o mână.

Statuia a părăsit Copenhaga o singură dat, în 2010, când a fost expusă în pavilionul danez la Expoziţia Universală de la Shanghai.

 

…Mica Sirenă din Copenhaga sărbătoreşte UN SECOL de existenţă

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. Abia azi am dat peste acest articol. Trecand peste mesaj e bina sa stii, stimate ziarist, ca 100 este un numar! Cifra este altceva. Daca vei cauta gasesti , cu siguranta, chiar pe net!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !