Parohia Ortodoxa Româna din Copenhaga, Danemarca – Praznicul Botezului Domnului la Marea Baltică

0
82

Praznicul Botezului Domnului la Marea Baltică

Luni, 6 ianuarie 2014, de Praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare împreună cu un sobor de preoți și diaconi în biserica parohiei ortodoxe române din Copenhaga, Danemarca.

În cadrul Liturghiei, după rugăciunea amvonului, s-a organizat o procesiune, cu prapori și icoane, în apropierea bisericii, pe țărmul Mării Baltice, unde s-a săvârşit sfinţirea mare a apei şi au fost binecuvântaţi cu Aghiasma Mare numeroșii credincioşi care au participat la slujbă. La final, potrivit Tradiţiei ortodoxe, arhiereul a aruncat Sfânta Cruce în apă, fiind ridicată de Grigore Popescu, unul dintre cei cinci tineri care au intrat în apa mării pentru aducerea Sfintei Cruci. Fiecare dintre acești credincioși care au împlinit această frumoasă rânduială, au primit din partea Preasfințitului Macarie mai multe daruri care a oferit parohiei și prapori brodați în atelierele Centrului episcopal din Stockholm. După slujbă, s-a organizat tradiționala agapă frățească.

În anii precedenți, Preasfințitul Episcop Macarie a participat de Praznicul Bobotezei la procesiunile de ridicare a Crucii în orașele suedeze Göteborg și Jönköping și în capitala Suediei, Stockholm. Anul trecut, procesiunea de Bobotează s-a organizat în fiordurile orașului norvegian Bergen, iar anul acesta, Preasfințitul Episcop Macarie a condus pentru prima oară procesiunea de Bobotează în Danemarca.

Imagini de la acest eveniment puteți găsi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here