Programul „Trezește-te“: Școlarii leneși din Danemarca vor fi treziți în fiecare dimineață de un angajat al statului

0
147

Consiliul orașului Frederiksberg din Danemarca va angaja pe cineva care să trezească adolescenții somnoroși care întârzie la școală, notează dailymail.

Programul „Trezeste-te” va fi adoptat în Frederiksberg, după ce a dat rezultate spectaculoase, anul trecut, în Nyborg. Treaba angajatului va fi să se asigure că toți copiii ajung fără întârziere la ore.

Angajatul consiliului va merge la casa fiecărui copil și va încerca să îi facă și pe școlari și pe părinți să înțeleagă că trebuie să meargă la școală.

Purtătorul de cuvânt pe probleme de educație al Alianței Liberale, Merete Riisager, apreciază drept „catastrofic” că guvernul vrea să preia rolul părinților.

„Este neliniștitor că am ajuns într-un punct în care angajații publici trebuie să intre în camerele tinerilor pentru a-i trezi. Creează o așteptare în rândurile tinerilor și ale părinților acestora că dacă ei nu se deranjează să își facă datoria, le-o va împlini altcineva. Nu este treaba guvernului să trezească adolescenți”, a explicat Riisager.

Dote Gammelholm care trezește aproape 16 copii și, uneori, o parte dintre părinții acestora în Nyborg, a explicat că cei mai problematici sunt băieții de liceu, care au o problemă reală cu trezitul dimineața.

„Aproape jumătate dintre familii sunt vulnerabile din punct de vedere social. Celalalt, însă, sunt familii funcționale în care părinții pleacă la serviciu mai deveme decât copiii. Uneori, motivul pentru care tinerii se trezesc atât de greu este că se uită la televizor sau se joacă pe calculator până târziu”, a explicat Gammelholm.

„Nu hărțuiesc părinții în legătură cu ora de culcare a copiilor, însă le-am spus tuturor că este o idee bună să închidă conexiunea la internet după ora 11.30″, a mai sus Gammelholm, angajata daneză care se ocupă cu trezirea copiilor leneși.

 

Programul „Trezește-te“: Școlarii leneși din Danemarca vor fi treziți în fiecare dimineață de un angajat al statului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here