AcasăStiriRamona Farcău nu va face deplasarea în Danemarca

Ramona Farcău nu va face deplasarea în Danemarca

Echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea nu va conta în meciul din Danemarca, cu Randers, din etapa a treia a Grupei A a Ligii Campionilor, pe serviciile extremei Ramonei Maier Farcău, care este răcită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea este singura din lotul antrenat de Jakob Vestergaard care nu merge în nordul Europei, dar va fi aptă de joc pentru partidele următoare.

„Ramona este bolnavă, nu avea rost să riscăm şi să o forţăm. Avem soluţii, pe postul său o voi folosi cel mai probabil pe Alexandrina Barbossa şi în mod sigur ne vom descurca”, a declarat tehnicianul danez al Oltchimului.

Pivotul Oana Manea îndeamnă la prudenţă înainte de meciul cu Randers, considerând că est devrem pentru a vorbi de o calificare a formaţiei vâlcene. „Multă lume vorbeşte deja de meciurile din grupele principale, face calcule de adversari. Noi suntem încrezătoare în calificare, dar acest obiectiv încă nu e realizat, trebuie să fim foarte atente în continuare. Mergem pe terenul lui Randers să învingem şi apoi, e adevărat, vom putea fi mai liniştite. În ceea ce priveşte vârful de formă, cred că încă nu l-am atins. E şi normal. Chiar urmăream în sezoanele trecute echipe ca Viborg şi Larvik. În prima fază a grupelor mergeau rău, mai că ziceai că nici nu reuşesc să se califice. Apoi creşteau de la meci la meci şi se băteau pentru Liga Campionilor, chiar câştigau trofeul. Oltchim cred că va ajunge în vârful de formă undeva în luna februarie a anului viitor, exact când este momentul oportun, când vin cele mai dificile meciuri”, a spus Manea.

Extrema Adriana Nechita a tras concluziile după ce a vizionat meciuri ale viitorului adversar din Liga Campionilor, Randers: „Jocul lor se învârte în jurul unei apărări avansate pe care se bazează mult. Sunt sigură că ne vom descurca, vom alerga mult şi vom contracara acest joc. Avem două victorii în grupă şi eu cred că urmează a treia. În mod normal ar trebui să învingem în toate partidele din această fază a competiţiei. Randers are o echipă tânără, cu handbaliste rapide. Şi ele aleargă mult, trebuie să fim atente şi să ne facem jocul obişnuit. Nu suntem deloc obosite, încă suntem la început şi în campiuonat şi în Liga Campionilor”.

Meciul Randers HK-Oltchim Râmnicu Vâlcea va avea loc sâmbătă, de la ora 16.00.

Sursa: Mediafax

Ramona Farcău nu va face deplasarea în Danemarca

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !