Romania il face „dottore” pe Fogh Rasmussen, fostul prim ministru danez

0
41

Universitatea din Bucureşti va acorda vineri, 24 mai 2013, înaltul titlu de Doctor Honoris Causa Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, potrivit unui comunicat remis, miercuri România liberă.

Evenimentul se va desfăşura în Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46), începând cu ora 14:30.

Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, va avea întâlniri şi cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta.

Prima vizită oficială la Bucureşti a secretarului general al NATO a avut loc în urmă cu trei ani, în mai 2010.

Anders Fogh Rasmussen este ce de-al doisprezecelea secretar general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), începându-şi mandatul la 1 august 2009.

De-a lungul carierei sale politice în cadrul Partidului Liberal din Danemarca, Anders Fogh Rasmussen a deţinut numeroase funcţii atât în guvern, cât şi în opoziţie. A fost ministru de Finanţe între 1987 şi 1992, iar în perioada 1990-1992 a deţinut funcţia de ministru al Economiei. În calitate de ministru al Economiei şi membru al Consiliului ECOFIN al Uniunii Europene, a fost negociatorul Danemarcei şi semnatarul Tratatului de la Maastricht, care a condus la introducerea monedei unice Euro, potrivit Mediafax.

mai mult :

Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti*

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here