AcasăStiriBreaking news. Habemus AMBA ! Ce grad îi dati ?

Breaking news. Habemus AMBA ! Ce grad îi dati ?

Viorel Ardeleanu, propus pentru postul de ambasador al României în Danemarca, ţară care exercită preşedinţia semestrială a UE şi unde România nu are ambasador din vara anului trecut, va fi audiat marţi în comisiile parlamentare de politică externă.

Surse oficiale declarau pentru MEDIAFAX la începutul lunii ianuarie că Matei Viorel Ardeleanu, coordonator naţional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, a fost propus pentru funcţia de ambasador al României în Danemarca şi Islanda. Informaţia a fost confirmată ulterior de ministrul Teodor Baconschi, într-un discurs.

Ardeleanu este diplomat de carieră cu grad de ministru-consilier şi a ocupat în trecut funcţia de adjunct al Reprezentanţei Permanente a României la UE. Danemarca asigură, în primele şase luni ale acestui an, preşedinţia semestrială a UE, iar România nu are ambasador la Copenhaga.

Postul este vacant de la mijlocul anului 2011, urmare a rechemării de la post a lui Victor Micula, care a fost numit ambasador în Ungaria.

mai mult la :

Viorel Ardeleanu, propus ambasador în Danemarca, va fi audiat .

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !