AcasăCopenhagaDanemarca include România pe lista țărilor "închise". Intrarea românilor în această țară,...

Danemarca include România pe lista țărilor „închise”. Intrarea românilor în această țară, doar cu „motiv întemeiat”

Ministerul român de Externe informează că, în cursul zilei de joi, autorităţile din Danemarca au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul regatului, măsuri ce vor intra în vigoare de la 1 august, ora 00.00, România fiind inclusă pe lista ţărilor „închise”, alături de alte state cum ar fi Bulgaria, Luxemburg, Portugalia.

Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile daneze, cei care vin din România vor putea continua să călătorească în Danemarca doar în baza unui motiv întemeiat, conform listei stabilite de autoritățile daneze competente.

Pentru informații în limba română privind lista de „motive întemeiate”, este recomandată consultarea site-ului Ambasadei României la Copenhaga, la următorul link:

Intrarea cetățenilor care vin din România și care au un motiv întemeiat pentru intrarea pe teritoriul Danemarcei va fi permisă fără prezentarea unui test COVID-19. În cazul în care aceștia prezintă simptome clare de infecție (tuse uscată, febră etc.), autoritățile daneze pot refuza intrarea.

Cetățenilor români cu drept de ședere în Danemarca li se va recomanda ferm o perioadă de carantină timp de 14 zile la întoarcerea din România.

De la aceeași dată, 1 august 2020, nu va mai fi permisă intrarea pe teritoriul Regatului Danemarcei în scop turistic cetățenilor care vin din România.

Cu privire la tranzit, autoritățile daneze au precizat că acesta va fi permis în următoarele condiții:

· Deplasare în scop turistic într-o altă țară decât Danemarca; va fi solicitată dovada unei rezervări la o unitate de cazare din afara Danemarcei.

· Deplasare într-o altă țară pentru unul dintre motivele prevăzute în lista de „motive întemeiate” indicată anterior.

Persoanelor cu simptome clare de infecție (tuse uscată, febră etc.) nu le va fi permisă tranzitarea teritoriului Danemarcei.

mai mult la  Danemarca include România pe lista țărilor „închise”. Intrarea românilor în această țară, doar cu „motiv întemeiat”

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !