AcasăDanemarcaDanemarca primește refugiați ucrainieni, încercând să îi trimită acasă pe cei din...

Danemarca primește refugiați ucrainieni, încercând să îi trimită acasă pe cei din Siria

Ucraina este acum lovită de aceeași armată rusă, forțând peste 2,2 milioane de oameni să fugă în țările vecine, potrivit Națiunilor Unite, citate de CNN. Dar, în loc să fie întâmpinați de xenofobie, centre de detenție și amenințări de repatrierea, refugiații ucraineni sunt primiți cu brațele deschise de națiuni europene precum Danemarca.

Ucrainienii primiți cu brațele deschise

”Când există război în Europa și un vecin european este expus la ceea ce vedem în Ucraina, nu există nici cea mai mică îndoială în mintea mea: trebuie să ajutăm cât putem de mult, primind ucrainenii pe pământul danez”, a spus Mattias Tesfaye, ministrul danez pentru afaceri externe și integrare, la scurt timvp după ce Rusia a invadat Ucraina la sfârșitul lunii februarie.

Guvernul danez elaborează în prezent o legislație care va suspenda regulile de azil pentru ucraineni, a declarat pentru CNN Rasmus Stoklund, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Partidului Social Democrat din Danemarca.

„Nu vor face parte din sistemul de azil”, a declarat Stocklund. În schimb, propunerea de lege va face mai ușor pentru ucraineni să primească permise de ședere „pentru a putea începe rapid la școală, să primească o educație sau un loc de muncă”, potrivit unui comunicat al ministerului danez al imigrării și integrării.

/www.dcnews.ro/

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !