Nimeni nu seamănă mai mult cu un danez decât un suedez, s-ar putea crede. Dar, în timp ce aceste două state sunt din ce în ce mai integrate din punct de vedere economic, cele două popoare preferă să îşi întoarcă spatele, regretă o politologă daneză, corespondentă în Stockholm, într-un articol publicat în ambele ţări. Extrase.
“Ştiaţi că, în Suedia, tot ce nu este interzis este obligatoriu?” Această glumă circulă de mulţi ani pe culoarele scenei politice daneze. Toată lumea ştie că acest lucru nu este adevărat, dar, în acelaşi timp, gluma ne face pe mulţi să râdem. Face parte din micile tachinări obişnuite între vecini.
Văzute din exterior, Suedia şi Danemarca seamănă ca două picături de apă, atât din punctul de vedere al legislaţiei, cât şi din cel al modului de viaţă în comunitate şi al culturii. Răutăţile triviale, ironiile referitoare la particularităţile observate la vecini contribuie, aici şi în restul lumii, la configurarea unei identităţi naţionale, cu efecte atât pozitive, cât şi negative.
Dar, de zece ani, există impresia că persiflările amicale între Suedia şi Danemarca au cedat locul unui antagonism real şi, uneori, chiar unei atmosfere de-a dreptul tensionate în dezbaterile publice. “În Danemarca, oamenii se pot simţi ofensaţi în numele libertăţii de exprimare”, se zvoneşte în Suedia; în schimb, în Danemarca suedezii sunt descrişi ca fiind rigizi, prizonieri ai principiului corectitudinii politice, “lipsiţi de curajul unui dialog” în dezbaterile pe tema imigraţiei. Au fost scoase la iveală generalizările, regula numărul unu în toate prejudecăţile. Este vorba de poporul suedez împotriva poporului danez. Dezbaterile interne despre ceilalţi nu mai există în ţările stereotipurilor.
