AcasăCopenhagaEva Kiss şi dorul de România, vineri la “Lumea şi noi”

Eva Kiss şi dorul de România, vineri la “Lumea şi noi”

Vineri, 24 octombrie, de la ora 20.30, la TVR Internaţional o puteţi revedea pe Eva Kiss, artista unei generaţii, care, prin tot ce face în Danemarca, ar vrea să se întoarcă în ţară.

Născută la Bucureşti, dar crescând la Târgu-Mureş alături de ceilalţi trei fraţi după decesul tatălui, Eva Kiss n-a avut o tradiţie muzicală în familie. Dar i-a plăcut să cânte de mică şi a continuat să-şi cultive vocaţia descoperită până în prezent.

În ţară s-a lansat când a câştigat „Steaua fără nume”, iar în străinătate a fost apreciată oriunde a cântat. Că a fost vorba de Turcia, Ungaria, Bulgaria, Rusia sovietică sau Japonia, Eva Kiss a câştigat experienţa contactului cu alte culturi. A învăţat melodii în mai multe limbi, dar a şi putut să-şi statueze un repertoriu adecvat vocii şi simţirii sale – balade, melodii pop, operetă, musical, chiar teme din muzica de film.

 

Constantin contractase un împrumut, nu se mai putea întoarce din drum. Având şi responsabilitatea celor două fetiţe, Eva a încercat la rândul său să muncească, orice. Dar la început a fost refuzată, nevorbind încă limba. Radu decide că e timpul să se întoarcă la cântat. În jumătate de an semnează primul contract, iar duetul urcă din nou treptele afirmării. La Copenhaga, în studioul de înregistrări de acasă au produs şi un disc, iar concertele lor au ajuns până în faţa familiei regale daneze.

(w640) Eva Kiss

Fata cea mare e coafeză – modistă, i-a făcut şi bunici, cea mică – deşi foarte bună la muzică – a preferat calculatorul. Mult timp departe de scenele noastre, Eva a revenit în 2002. După 10 ani, în 2012, la Festivalul “George Grigoriu” de la Brăila a fost primită cu ovaţii şi de atunci gândul său este să se restabilească în România. După trei discuri apărute în Danemarca, CD-ul “Amintiri” – produs de Radu şi lansat în ţară de Electrecord, în 2012 – îi confirmă dorul.

 

Eva Kiss şi dorul de România, vineri la “Lumea şi noi”

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !