AcasăStiriGuvernul danez va rediscuta legea dublei cetățenii

Guvernul danez va rediscuta legea dublei cetățenii

Guvernul își propune elaborarea unei legi prinvind posibilitatea cetățenilor danezi de a avea o a doua cetățenie, potrivit cphpost.dk. Este cazul persoanelor de altă naționalitate care s-au stabilit în Danemarca sau cel al cetățenilor danezi care locuiesc în prezent în alte țări.

În prezent dubla cetățenie se aplică doar ca excepție, singurul mod în care poate fi dobândită este la naștere. După acest moment, orice persoană care dorește o altă cetățenie trebuie să renunțe la cea daneză.

Pentru elaborarea legii s-a stabilit o comisie interministerială care urmează să se reunească în primăvară.

„Dubla cetățenie reprezintă o problemă care afectează foarte mulți oameni din interiorul și din afara țării iar Guvernul dorește soluționarea ei” a declarat ministrul Justiției, Morten Bødskov.

Totodată, comisia va analiza modul în care s-ar putea acorda din nou cetățenia daneză celor care au fost nevoiți să renunțe la aceasta.

Încă din octombrie 2011, Guvernul proaspăt ales își anunța susținerea în soluționarea problemei dublei cetățenii. Cu toate acestea, modificarea actualei legi nu a fost inclusă în calendarul pe anul 2012, fapt ce a nemulțumit pe cei care așteaptă de ani de zile o actualizare a acesteia.

mai mult la :

Guvernul danez va rediscuta legea dublei cetățenii

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !