AcasăCopenhagaPrecizarea danezilor pentru români: Pot intra de mâine în Danemarca, dar cu...

Precizarea danezilor pentru români: Pot intra de mâine în Danemarca, dar cu o condiție

Ambasada României la Copenhaga anunță că românii pot intra de mâine pe teritoriul Danemarcei dar cu condiția de a avea minimum 6 nopți de cazare rezervate în această țară.

Precizarea vine în contextul în care autoritățile daneze au anunțat că Danemarca este începând de sâmbătă deschisă călătoriilor către şi dinspre majoritatea ţărilor europene, cu excepţia a şase ţări, printre care și România.

„Danemarca relaxează, suplimentar, restricțiile de intrare pe teritoriul său. Turiștii din România pot intra în Danemarca dacă dovedesc că au o rezervare de, cel puțin, 6 nopți la o unitate de cazare din Danemarca.

Începând de sâmbătă, 27 iunie 2020, Danemarca permite intrarea pe teritoriul său și turiștilor rezidenți în statele membre ale Uniunii Europene, statele din spațiul Schengen și Marea Britanie, dacă statul din care vin se regăsește pe lista deschisă stabilită de Autoritatea de Sănătate daneză. Această listă este actualizată săptămânal, în fiecare zi de luni. În prezent, România se regăsește pe lista deschisă.

Pentru că această listă este actualizată săptămânal, recomandarea este ca planurile de călătorie pe termen mai lung să fie realizate ținând cont de posibilitatea că anumite țări pot fi adăugate pe lista închisă.Astfel, turiștii din România pot intra în Danemarca cu condiția să prezinte o rezervare de, cel puțin, 6 nopți la un hotel, casa de vacanță sau casă închiriată în regim privat (care să conțină toate numele celor care au rezervat și perioada rezervată). În continuare, pentru celelalte categorii de persoane, rămân valabile motivele întemeiate în baza cărora se poate intra în Danemarca”, se arată în precizarea Ambasadei.

mai mult la   /www.digi24.ro/

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !