Moartea jurnalistei suedeze Kim Wall, găsită decapitată şi fără membre în mare după zile bune de căutare, continuă să fie învăluită în multe necunoscute, toate suspiciunile fiind îndreptate către inventatorul danez Peter Madsen, cel care a însoţit-o în ultima sa călătorie. Madsen nu este descris în culori favorabile de către apropiaţi.
Peter Madsen, 46 de ani, neagă că a ucis-o pe Kim Wall, 30 de ani, şi că i-a mutilat cadavrul, care a fost găsit fără cap şi fără membre.
„Suspectul neagă crima şi mutilarea cadavrului“, se arată într-un comunicat al Poliţiei din Copenhaga publicat joi, după interogarea lui Madsen. Inventatorul afirmă că jurnalista, care a urcat pe 10 august la bordul submarinului său artizanal Nautilus pentru a face un reportaj, a murit accidental şi că i-a aruncat trupul neînsufleţit în Golful Køge, situat în apropierea capitalei Danemarcei, transmite AFP.
Cadavrul ei a fost găsit luni de către un ciclist, dar fără membre şi cap, care par tăiate în mod deliberat. Urme de sânge ale jurnalistei au fost găsite la bordul submarinului, care s-a scufundat la puţin timp după salvarea lui Peter Madsen, la 11 august. Dispariţia suedezei care a călătorit din Haiti până în Coreea de Nord pentru a tipări poveşti a fost semnalată de către iubitul ei.
În 2015, Peter Madsen le-ar fi scris unor colegi de-ai săi că există „un blestem al Nautilus“. „Eu sunt blestemul. Atât timp cât voi exista, Nautilus nu va avea pace“, le-a transmis el. În Danemarca, cazul ţine prima pagină a ziarelor de două săptâmâni încoace. Ultimele zvonuri sunt legate de o posibilă legătură a inventatorului cu o crimă comisă în 1986. O studentă japoneză de 22 de ani a fost ucisă atunci în mod similar, dar Madsen avea numai 15 ani.
Citeste mai mult: adev.ro/ov90ug
Citeste mai mult: adev.ro/ov90ug
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.