AcasăStiriUn cuvânt la: „Nimic despre Hamlet” – Note dintr-o vizită culturală în...

Un cuvânt la: „Nimic despre Hamlet” – Note dintr-o vizită culturală în Danemarca, de Alex. Oproescu

Notele de Jurnal din Danemarca, la care ne provoacă scriitorul Alex. Oproescu, sunt unele pline de „miraculos”, mai ales dacă ţinem seama de faptul că autorul, deşi a fost timp de 33 de ani directorul Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu” din Buzău, nu a văzut la viaţa sa decât două ţări: Bulgaria şi Danemarca.

Cu toate că este concepută în linii mari în urmă cu ceva ani, „Nimic des­pre Hamlet” este o carte pragmatic de actuală ce te invită la meditaţie.

Parţial, rândurile „Jurnalului” au văzut lumina tiparului în câteva din publicaţiile timpurilor noastre, dar strânse în acest mod, respectând cu cerbicie cronologia evenimentelor descrise, nu au fost prezentate până acum. Perioada peste care s-a aplecat „la pas” scriitorul a fost 22 aprilie – 6 mai 1995, personaj principal fiind chiar ţara gazdă – Danemarca. Ca în povestirea cu ţăranul care a ieşit pentru prima dată din satul său şi se uita cu gura căscată la o girafă de la o grădină zoo, cursanţii români ai lui Grundtving au aflat cu mirare cum merg treburile democraţiei în ţara etalon a Comunităţii Europene. Să nu uităm că, în acei ani, România depunea cerere de aderare, iar oamenii de carte, deopotrivă cu politicieni […]

citeşte ştirea integral…citeşte ştirea integral...

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !