În anul 2017, Ştefan Obreja a lansat Raw-Mania, un business prin care vindea batoane raw-vegane românilor care adoptaseră acest stil de alimentaţie, iar astăzi este CEO al primului dental SPA din România.

Ştefan a urmat Şcoală Militară vreme de doi ani, iar patru ani a lucrat pentru Jandarmeria din Braşov. Deşi şi-a dorit foarte mult să şi practice meseria pentru care se pregătise, la un moment dat, jobul său din cadrul Jandarmeriei a devenit sufocant, iar Ştefan a simţit nevoia unei schimbări, aşa că nu numai că a renunţat la locul sau de muncă, dar a şi emigrat.

În 2011, s-a mutat în Danemarca, întrucât auzise numai lucruri bune despre această ţară, dar şi pentru că îşi dorea să facă un master într-o universitate de top din Scandinavia, i s-a părut un pas firesc având în vedere că terminase Facultatea de Sociologie. În 2014, a decis să aplice la un program de master în Security Risk Management la Universitatea din Copenhaga şi, deşi au fost doar 25 de locuri disponibile la nivel global, Ştefan a fost unul dintre masteranzii acceptaţi în cadrul programului. Acesta a fost şi momentul în care a simţit că visurile lui prind contur.

mai mult la www.bzb.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.