Ministrul apărării din Danemarca, Morten Bødskov, a declarat miercuri că scurgerile de gaze la conductele Nord Stream din Marea Baltică au fost provocate de explozii extrem de puternice, care au fost plănuite cu minuţiozitate.
Declaraţiile lui Morten Bødskov vin după convorbirile avute la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Liderii UE sunt convinşi că cele trei scurgeri de gaze produse luni sunt rezultatul sabotajului, scrie Rador.
Morten Bødskov a declarat că NATO este alături de Danemarca în privinţa incidentului de luni. Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, a promis că UE va avea un răspuns ferm şi unitar la orice perturbare deliberată a infrastructurii energetice a UE. Europa va adopta măsuri pentru a-şi mări securitatea energetică, a mai spus Josep Borrell. Între timp, Kremlinul a respins ca fiind absurde speculaţiile că Moscova s-ar putea afla în spatele atacurilor asupra gazoductelor.
https://www.stiripesurse.ro/danemarca-pluseaza-in-scandalul-nord-stream-exploziile-au-fost-puternice-si-planificate-in-detaliu_2579010.html
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.