În criza pandemiei, Danemarca s-a descurcat mult mai bine decât majoritatea țărilor europene.

A raportat până acum 560 de decese la 12.000 de îmbolnăviri, iar acum este în curs testarea tuturor locuitorilor, la cerere.

Sarah Wiese, locuitor în Copenhaga: „Vreau să fiu sigură şi dacă am cumva virusul, trebuie să afle şi prietenii mei, pentru că suntem mereu aproape unii de alţîi. Prea aproape”.

Procedura e simplă pentru danezi. Fac o programare prin intermediul unei aplicaţîi online şi se prezintă la cel mai apropiat centru de testare. Timpul mediu de aşteptare, spune ministrul Sănătăţii, nu depăşeşte 24 de ore. Există chiar și un centru de testare de tip drive-in.

Helle Hoestrup, directorul unui centru de testare: „E important să testăm cât mai multe persoane, pentru a afla cum se răspândeşte virusul în Danemarca”.

Danemarca a avut rol de model în Europa pentru felul în care a combătut pandemia de coronavirus. Măsurile de izolare au fost luate din pripă, iar rata mortalității a rămas scăzută. Totuși, testele pe scară largă au început abia de curând în Regat.

Magnus Heunicke, ministrul danez al Sănătății: „Vrem să depistăm şi ultimele focare, fie şi izolate. E important pentru a opri răspândirea virusului”.

Cu mai puţin de 6 milioane de locuitori, guvernul danez spune că are capacitatea să testeze rapid pe absolut oricine dorește.

mai mult la  /stirileprotv.ro/


Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.