Consulatul itinerant reprezintă un instrument prin care Ambasada oferă servicii consulare pentru cetățenii români care au dificultăți în a se deplasa la Copenhaga. Acest lucru presupune ca funcționari ai secției consulare să se deplaseze la intervale regulate în diverse regiuni ale Danemarcei și să presteze servicii consulare cetățenilor români din regiunile respective.
Astfel, in perioada 29-30 noiembrie 2013, consulul Ambasadei României din Danemarca se va deplasa la Aalborg pentru a oferi celor interesaţi următoarele servicii consulare:
– autentificări procuri – procură generala, procură judiciară, procură specială pentru succesiuni, procură specială pentru obținerea cărții de identitate, procură specială pentru obținerea unui nou permis de conducere, procură pentru pensie, procură specială pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, procură – procurarea de acte de studii și acte de stare civilă, procură de administrare, procură de vânzare, procură specială de vânzare autoturism, procură specială de vânzare acțiuni, procură generală pentru cumpărarea unui imobil, procură generală pentru societate comercială, etc;
– autentificări declarații – declarație privind acordul părintelui pentru ieșirea din țară a minorului, declarație părinte pentru eliberarea unui pașaport personal minorului, declarație pe propria răspundere, declarație de revocare a unei procuri, etc;
mai mult la :
Consulat itinerant la Aalborg, 29-30 noiembrie 2013
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
hehe:
„În urma lui Vasile Milea au rămas două fete, Daniela Milea, care locuieşte la Bucureşti şi Sorina Ardeleanu, nimeni alta decât soţia ambasadorului României în Danemarca şi Islanda.”
http://jurnaluldearges.ro/index.php/actualitate-2/6659-soia-ambasadorului-romaniei-in-danemarca-e-fiica-generalului-milea
vaaaai, ce proasta suunt! am vrut sa komentez la articolul de mai suuus….
voi reveni in CURAND la mine cu o analizaaa…..