Danemarca a devenit în ultimii ani un adevărat El Dorado pentru sute de sătmăreni care se află în căutarea unui loc de muncă. Totul a început prin liceele cu profil agricol din judeţ, care în urmă cu mai bine de zece ani au început să recruteze, în colaborare cu statul danez, tineri cu vârste cuprinse între 18-30 de ani care să muncească în fermele de porci sau vaci din Danemarca. Cum cei mai mulţi dintre cei care au plecat au reuşit să îşi asigure un trai decent, sute de alţi tineri le-au urmat exemplul. Dacă o parte au plecat prin intermediul şcolilor, cei mai mulţi au plecat la negru. Există şi exemple de succes, persoane care după ce au muncit în Danemarca s-au întors în ţară şi şi-au deschis propriile ferme, după modelul danez. Ferme care în scurt timp au devenit afaceri de succes. Fenomenul este mai actual ca niciodată, în condiţiile în care situaţia economică şi socială din România este puternic afectată de criza economică. Aşa se face că numai anul trecut au plecat zeci de tineri. Numărul lor nu se cunoaşte cu exactitate, căci nicio instituţie a statului român nu s-a arătat prea interesată de soarta acestora.
Totul a început în 2001
“Migraţia sătmărenilor spre fermele din Danemarca a început în 2001, mai exact în Carei. La acea dată, printr-un parteneriat între Grupul Şcolar “Simion Bărnuţiu” Carei şi Instituţia Europeană de Management Agricol din Danemarca, zeci de tineri absolvenţi de profil agricol, cu vârste cuprinse între 19 – 30 de ani, au fost selecţionaţi pentru a lucra în Danemarca. La acea dată, fiecare cursant a trebuit să achite o sumă de aproximativ 1.000 de lei, care a reprezintat taxa pentru iniţierea cursanţilor în tainele zootehniei timp de patru luni, condiţie impusă de către reprezentanţii statului danez. Odată ajunşi în Danemarca, elevii au urmat o perioadă de pregătire de trei ani, din care opt luni de şcoală, respectiv 16 luni de practică. După absolvirea şcolii, elevii au primit diplome de fermieri şi au primit, în acelaşi timp, şi dreptul de rezidenţă. “Danemarca are un deficit serios de forţă de muncă în sectorul zootehnic. De aceea s-a orientat înspre ţara noastră. Absolvenţii s-au bucurat de nişte condiţii impecabile, iar în acelaşi timp salariul după absolvirea celor trei ani de studiu este de minim 2.000 de euro. Pot să vă spun că toţi au fost deosebit de mulţumiţi”, a declarat fostul director al liceului careian, Mircea Nadăş.
Peste 1.000 de persoane plecate numai din Carei
Potrivit aceleiaşi surse, numai din zona Careiului au plecat în ultimii ani peste 1.000 de persoane. “În ultimii 10 ani, prin intermediul Grupului Şcolar Simion Bărnuţiu au plecat peste 300 de elevi. Aceştia şi-au dus mai apoi şi neamurile, prietenii, prietenele. În total, pot să spun că au plecat cel puţin 1.200 de persoane. Mai pleacă şi acum foarte mulţi la noroc. Şi spunem asta pentru că ştim tot mai multe cazuri de români care sunt trimişi la şcolarizare de fermierii danezi, fiind stimulaţi şi de subvenţiile pe care le acordă Danemarca”, a precizat Mircea Nadăş. La cei peste 1.000 de careieni se mai adaugă sute de sătmăreni din toate colţurile judeţului, care şi-au încercat norocul în Danemarca.
Condiţii atractive
Candidaţii care vor să muncească oficial în Danemarca, prin intermediul instituţiilor de învăţământ din România şi Ministerul Agriculturii din Danemarca, trebuie să aibă vârsta între 18-30 de ani, să fi absolvit liceul agricol sau facultăţile de zootehnie şi medicină veterinară. Alte specialităţi nu sunt admise, cel puţin la nivel oficial. Pot candida şi studenţii din ani terminali, specialităţile menţionate. Experienţa de muncă în domeniul agricol constituie avantaj. Aplicanţii trebuie să fie flexibili cu privire la data de începere a muncii. Constituie avantaj, de asemenea, carnetul de conducere şi experienţa în condusul tractorului. Cei care vor fi selectaţi trebuie să aibă responsabilitate şi flexibilitate în îndeplinirea sarcinilor şi motivaţie pentru munca grea. Sarcinile pe care le vor avea cei selectaţi sunt hrănirea animalelor, curăţarea grajdurilor, efectuarea de injecţii, asistenţă la naşterea animalelor, întreţinerea şi repararea echipamentelor din ferme, ţinerea evidenţei animalelor, inseminarea animalelor, efectuarea de tratamente de bază. Salariul cu care vor fi plătiţi este de 1.260 de euro/brut/lună. Din salariu se scade impozitul şi contribuţia pe piaţa muncii. Pentru fiecare an lucrat în Danemarca, stagiarii pot solicita la autorităţile locale daneze o anumită deducere de impozit. Unii angajatori oferă cazare în ferme, contracost. Alţii îi pot ajuta pe cei selectaţi să găsească cazare în apropierea fermei. Chiria lunară plătită de o persoană este între 200- 300 euro.
Atenţie la ţepe şi ţepari
Există chiar şi liste cu locuri de muncă care trebuie evitate. Acestea se găsesc pe diferite site-uri, unul dintre ele este şi www.danemarca.activeboard.com. Astfel, românii sau cunoştinţele lor care au fost înşelate la locul de muncă îşi postează propriile experienţe, astfel încât concetăţenii lor să nu mai aibă aceeaşi neşansă. Dacă unele situaţii nu sunt atât de grave, altele sunt de-a dreptul tragice. “Marcel Van Den Hengel – fermă vaci. Un dobitoc de fermier! Soţul meu a lucrat acolo cinci luni de zile. Înainte să ajungă soţul meu, într-o perioadă de un an de zile a schimbat şapte oameni. Două dintre persoanele care au rezistat mai mult (un băiat din Polonia şi unul din Ucraina), acum, au nevoie de operaţii la spate. Ferma lui arată impecabil, e drept, dar asta datorită sclavilor. Vă recomand cu multă sinceritate să ocoliţi ferma. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, cel puţin o dată la 3 luni are anunţ de angajare pe net“, a scris Mariana pe forumul danemarca.activeboard.com.
Ciprian Bâtea
La muncă în fermele din Danemarca
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
existå Politie in Danemarca
bine punctat acest articol felicitari redactiei sa nu creada ca aici totul e ok totul este un risk eu am patito de 2 ori
va rog frumos ,daca sa gasi un loc de munca intro ferma va multumesc nr de tele 0746100831