Ministrul interimar al Apărării al Danemarcei, Troels Lund Poulsen, a declarat că țara sa este gata să transfere avioane de luptă F-16 în Ucraina , cu condiția ca SUA să aprobe aceste livrări.
Danemarca va sprijini transferul avioanelor sale F-16 în Ucraina, dar acest lucru se va întâmpla doar cu aprobarea și sprijinul Statelor Unite, ca țară care produce aceste avioane, scrie media daneză, citată de Unian.
„Ucraina are nevoie de avioane. Mai mult ca oricând dacă vor să-și câștige lupta. Acest lucru este valabil și pentru avioanele daneze F-16”, a spus Poulsen.
În total, potrivit presei, Danemarca are 43 de avioane de luptă F-16, dintre care 30 sunt în uz. Danemarca înlocuiește acum F-16 cu avioane de luptă F-35, aeronave de generația a cincea.
/www.defenseromania.ro/
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.