Guvernul și partidele politice parlamentare din Danemarca au decis pe 20 mai 2020 să accelereze procesul de redeschidere a societății și să redeschidă instituțiile culturale reprezentate de muzee, teatre, galerii de artă, cinematografe, grădini botanice, cu condiția respectării distanțării fizice.
În ceea ce privește instituțiile de învățământ, guvernul danez a hotărât că pe 27 mai se reiau toate activitățile de cercetare publică, “își reiau activitatea clasele XI și colegiile (clasele I-X s-au întors deja la școală, în timp ce clasele XII au încheiat anul)”, “se reiau examinările orale cu prezență fizică și predarea cu prezență fizică în unitățile de învățământ superior”, anunță Ambasada României la Copenhaga.
Premierul danez, Mette Frederiksen, a scris în urmă cu o zi pe pagina sa de Facebook că, “pentru că avem virusul atât de mult sub control, putem merge mai departe. (…) Grădinile zoologice, muzeele și teatrele sunt doar câteva dintre ele care se pot deschide mai devreme decât ne-am înțeles inițial. Sunt foarte fericită de asta; cred că mulți dintre noi avem nevoie de experiențele pe care ni le poate oferi cultura. Așa cum mă bucur că toți tinerii din liceu o pot lua acum și ei de la capăt. Știu că multora le-a fost dor de prietenii și profesorii lor”.
mai mult la /www.g4media.ro/
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.