După deliciile elveţiene de anul trecut, Anim’est aduce la Bucureşti o mostră relevantă de know-how şi farmec nordic. Ţara invitată în cadrul ediţiei de anul acesta este Danemarca, gazda uneia dintre cele mai prestigioase şcoli de film de animaţie din lume, The Animation Workshop, prezentă la ediţia Anim’est din 2011.
Cinci lungmetraje reprezentative pentru industria animaţiei daneze vor fi proiectate în cadrul festivalului. Trei dintre acestea sunt Strings / Sfori (Dane Anders Rønnow Klarlund, 2004), o co-producţie Danemarca-Suedia-Norvegia-Marea Britanie ce foloseşte animaţia cu marionete, multi-premiată pentru imaginea şi scenografia inovatoare, Princess / Prinţesa (Anders Morgenthaler, 2006), o combinaţie de live action şi animaţie destinată publicului adult, câştigătoare a mai multor premii la festivaluri de animaţie internaţionale şi nominalizată la premiul „Robin”, echivalentul danez al Oscarurilor, pentru cel mai bun film danez, şi Terkel in trouble / Terkel are probleme (Kresten Vestbjerg Andersen, Thorbjørn Christoffersen, Stefan Fjeldmark, 2004) o comedie neagră despre un grup disfuncţional de prieteni şi rude, premiată la Festivalul Robert şi Animafest Zagreb, şi nominalizată la premiul pentru cel mai bun lungmetraj animat la Annecy.
Două animaţii cu tematică mai veselă şi ingenuă, pe gustul celor mici, completează selecţia de filme daneze: Marco Macaco ( Jan Rahbek, 2012) şi Otto is a Rhino (Kenneth Kainz, 2013).
Doi invitaţi danezi de seamă vor fi, de asemenea, prezenţi la cea de-a noua ediţie a festivalului. Unul dintre ei este Sarita Christensen, CEO al companiei Copenhagen Bombay, producătoare a unor filme de lung metraj celebre, între care şi The Great Bear, premiat la Festivalul de Film de la Berlin şi proiectat la ediţia Anim’est de anul trecut, şi Beyond Beyond, selectat la Berlin anul acesta. Alături de ea va sosi la Bucureşti şi Lana Tankosa Nicolic, profesoară la prestigioasa şcoală Animation Workshop, cu sediul la Viborg.
Programul din secţiunea Ţara Invitată, dedicat animaţiei daneze, este posibil cu sprijinul Ambasadei Regatului Danemarcei în România şi Danish Film Institute.
Cea de-a noua ediție Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio și Elvira Popescu și în Atelierul de Producție.
Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, membru al rețelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Uniunea Cineaștilor din România, Centrul Național al Cinematografiei.
mai mult la :
Danemarca, ţara invitată la cea de-a noua ediţie
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.