În plină criză a datoriilor interne, o ţară mică, şi care nu este membră a zonei euro, va asigura timp de şase luni preşedinţia turnantă a Uniunii Europene. Copenhaga ar avea posibilitatea să profite de această poziţie marginală pentru a se impune în calitate de mediator al unei comunităţi care se destramă, consideră cotidianul Politiken.
La începutul acestui nou an, Danemarca preia ştafeta preşedinţiei Uniunii Europene. Mica ţară, cu noul ei guvern, îşi va aduce contribuţia la conducerea comunităţii în momentul traversării uneia dintre cele mai grave crize pe care le-a cunoscut vreodată. De aceea trebuie să ne bucurăm cu atât mai mult de acest fapt aproape incredibil: după secole de războaie şi conflicte, Europa a găsit acum o cale de cooperare care face posibil ca Danemarca să o prezideze încă odată.
Acest lucru demonstrează cât de paşnică, cooperantă şi generoasă a devenit Europa, la ceva mai mult de numai o jumătate de secol de cel mai recent război civil care a distrus partea noastră de lume. Trăim într-o nouă Europă, iar Danemarca are ocazia deosebită de a influenţa şi de a apăra această Europă în următoarele şase luni.
Preşedinţia trebuie să demonstreze faptul că cele 27 de ţări pot şi trebuie întotdeauna să ajungă la un accord referitor la multe subiecte de natură practică şi politică, în ciuda unei crize enorme. Dar trebuie de asemenea să muncim din greu pentru ca miezul cooperării europene să nu fie redus la soluţii practice pe termen scurt. Ultimele luni au demonstrate că cele 17 ţări ale zonei euro au început să rezolve criza fundamentală a datoriei suverane şi a monedei comune într-un cadru care se situează în mod îngrijorător departe de inima cooperării europene.
….
Danemarca, un preşedinte mic pentru mize mari
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.