Danemarca va ajuta R. Moldova în semnarea Acordului de liber schimb şi liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. O declaraţie în acest sens a fost făcută joi de către Ambasadorul Danemarcei la Chişinău şi Bucureşti, Michael Sternberg, în cadrul unei întrevederi cu prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Plahotniuc. După cum relatează INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Parlamentului, oficialul danez a trecut în revistă priorităţile Danemarcei ca stat ce deţine în prezent Preşedinţia UE. „Vă vom susţine ca stat prin orice modalitate posibilă, pentru a putea realiza aşteptările populaţiei RM”, a spus Sternberg.
Potrivit lui, investitorii din Danemarca s-au arătat interesaţi să desfăşoare în RM proiecte în domeniile îmbunătăţirii serviciilor de sănătate, transportului naval şi maritim de mărfuri, energiei eoliene şi a producerii biocombustibilului. „Toate schimbările realizate în RM din 2009 sînt ca o autostradă unde se circulă în ambele sensuri. Se lucrează pe interior, îmbunătăţind viaţa oamenilor, iar investitorii de peste hotare văd acest lucru şi caută posibilităţi de investiţii. Acum toate posibilele beneficii se ciocnesc de două obstacole: primul este nealegerea şefului statului, iar al doilea – problema transnistreană”, a punctat diplomatul. Vladimir Plahotniuc a solicitat ca legiuitorii danezi să ofere consultanţă colegilor lor de la Chişinău în ceea ce ţine de integrarea europeană.
DANEMARCA VA AJUTA RM ÎN SEMNAREA ACORDULUI DE LIBER SCHIMB ŞI LIBERALIZAREA REGIMULUI DE VIZE
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
cand se va intampla asta in 2150, cat e Rusia langa ei nu vor putea face nimic moldovenii, europenii nu au inteles ca Romania si Rep Moldova este linia de granita intre Europa si Rusia
@unic, deocamdata langa Republica Moldova cam e … Ucraina, care nu prea inghite pe mamuca Rusia, asa ca Moldova e cel mult granita dintre Europa si Ucraina. Iar Ucraina, usor-usor o ia pe drumul cel bun.
In 2012 la nivel de Europa (ma refer ma continent nu UE) , urmatoarele 3 tari au fost in topul cresterii economice : Turcia, Georgia si Moldova. Interesant este faptul ca nici una nu face parte din EU …
Poate pt ca moldova e o tara la fel de mica ca si dk- da stiu…. regatul dk e totusi mai mare decat ce consideram noi dk.
Sau poate ca vor sa creasca „importul” de infractori din estul europei.
PT vikingi-In 2012 la nivel de Europa (ma refer ma continent nu UE) , urmatoarele 3 tari au fost in topul cresterii economice : Turcia, Georgia si Moldova. Interesant este faptul ca nici una nu face parte din EU …pai si de unde ai luat tu topul asta ?! Abia a trecut o luna din 2012 si tu ai deja topul pe 2012…-cat despre Moldova -se pare ca cea mai mare crestere o au la exportul de prostituate(mai ales ca sunt low cost !)-no offence…
comentariu cenzurat
cenzurat
Bobica, nu o lua in nume de rau. Eu am spus o statistica si iti dau o sursa destul de serioasa … Wikipedia.
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_real_GDP_growth_rate_%28latest_year%29
Cu mentiunea ca in Wiki se spune de anul 2010. Totusi, am o sursa mai proaspata. Este in ziar de la Bucuresti
http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/fmi-r-moldova-locul-i-in-europa-la-crestere-economica-55823.html
Cat despre prostituate, sunt si ele, nimeni nu spune ca nu sunt … Totusi tot o statistica spunea ca romancele sunt nr I in Danemarca si Norvegia la acest capitol.
Cu sau fara prostituate, saraci sau bogati , vorbim de bine de rau aceeasi limba si daca nu ne iubim, macar sa ne respectam.
mie nu mi plac moldovanii astia de la chisinau , pai bre viking dar de ce daca au o crestere asa de mare moldovenii nu stau acolo in moldova lor si emigreaza in masa prin rusia?? iar despre moldovence nu vreau sa vb sincer le compatimesc , uite asa ca o chestie foarte multe din ele se marite cu straini mai ales cu arabi , si te rog sa dai cum moldovanii papa caini si pisici , cum acolo se practica turism sexual , cum chirtoaca a zis in public ca si face griji datorita faptului ca multe fete se marita cu straini mai ales musulmani ! de astea de ce nu zici??
Si daca se marita cu musulmani, e cumva pacat de moarte, nea Burebisto? Sau suferi si tu de conceptia tipic romaneasca „daca umbla cu un arab, sigur e curva”?
esti prea prost kanin pt secolul asta
burebista draga, poate vrei sa zici sunt prea „proasta” – asta asa de dragul acuratetei. Si in al doilea rand, asa iti sta tie in fire sa jignesti inutil? Ti-ai declarat „compatimirea” pentru moldovencele care se marita cu arabi, ca si cum asta ar fi nenorocirea suprema, ca si cum arabii nu ar fi si ei oameni, iar eu am reactionat la prostiile scrise in comentariu facut (retine ca nu ma arunc cu capul inainte sa te iti zic ca esti prost, cum faci tu cu atata nonsalanta). Asa ca eu zic sa sezi frumos si sa cugeti putin inainte sa vorbeasca gura (sau tastatura, ma rog) fara tine.
PS. Sa inteleg ca nu eram chiar atat de proasta pentru … secolul trecut? lol
n ai nici o treaba fetito cu viata probabil oi fii si tu vre una ca skat , care o face pe desteapta dar ea este o ….. ca sa inteleaga mintea ta aia scurta eu am avut in vedere faptul ca multe fete de acolo se marita cu barbati straini si acolo sa stii tu ca tot ce am scris eu este prea putin in comparatie cu realitatea , ps cu arabi n am nimic nu ma intereseaza religia lor si ei si nu le compatimesc pe moldovence din cauza asta crede ma ! o zi buna
apai, draguta, aplici cu succes zicala „unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”. Mintea-mi, saraca, nu ofi ea scurta, dar macar se exprima corect si clar. Cea pe care pretinzi ca o posezi si care, spre comparatie, este probabil foarte lunga, sta cam prost la capitolul exprimare.
Nu fac pe desteapta, daca nu stiai, chiar sunt. Si ma mai fac, ca sunt in crestere 😉
Ca fapt divers, procentul de gagici care se marita cu straini e cu muuult mai mare in Romania sau in Ungaria (ca sa luam doar doua tari care sunt in EU) decat in tarisoara de peste Prut. Acum, hai sa fim seriosi, cate dintre femeile din Europa de est nu viseaza la o viata mai „buna” chiar daca a lor nu este chiar rea?! Totusi nu vad cu ce afecteaza asta cresterea economica a Republicii Moldova. Asa ca, lasati! Comentariul tau nu a exprimat probabil decat o frustrare, a unuia caruia i-ar surade o „straineza” dar nu are resursele financiare ca sa o convinga. Sau un dispret pe care o anumita categorie de barbati romani o au pentru femeile care nu se casatoresc cu co-nationali …
apai, draguta, aplici cu succes zicala „unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”. Mintea-mi, saraca, nu ofi ea scurta, dar macar se exprima corect si clar. Cea pe care pretinzi ca o posezi si care, spre comparatie, este probabil foarte lunga, sta cam prost la capitolul exprimare.
Nu fac pe desteapta, daca nu stiai, chiar sunt. Si ma mai fac, ca sunt in crestere 😉
Ca fapt divers, procentul de gagici care se marita cu straini e cu muuult mai mare in Romania sau in Ungaria (ca sa luam doar doua tari care sunt in EU) decat in tarisoara de peste Prut. Acum, hai sa fim seriosi, cate dintre femeile din Europa de est nu viseaza la o viata mai „buna” chiar daca a lor nu este chiar rea?! Totusi nu vad cu ce afecteaza asta cresterea economica a Republicii Moldova. Asa ca, lasati! Comentariul tau nu a exprimat probabil decat o frustrare, a unuia caruia i-ar surade o „straineza” dar nu are resursele financiare ca sa o convinga. Sau un dispret pe care o anumita categorie de barbati romani o au pentru femeile care nu se casatoresc cu co-nationali …
Sustinem eforturile vicepresedintelui Parlamentului RM in directia integrarii tarii noastre in structurile euroatlantice. As vrea sa cred ca eforturile de trecere de la epoca post sovietica spre o democratie moderna se vor incununa cu un succes real.