Piața imobiliară franceză s-ar putea sparge ca un balon dacă Banca Centrală Europeană va crește dobânda-cheie, sau dacă piețele financiare vor percepe aceleași slăbiciuni structurale în economia Franței precum cele din Spania, au declarat analiștii de la Danske Bank într-o notă de piață.
Nicolas Sarkozy, președintele Franței, se va lupta pentru realegere în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin pe 6 mai, mulți observatori fiind surprinși de ascensiunea puternică a lui Marine Le Pen, candidatul extremei drepte, care a promis „politici economice patriotice” pentru a proteja Franța de efectele crizei datoriilor suverane.
Citeşte mai multe despre atitudinea Marinei Le Pen faţă de Uniunea Europeană
Află şi de ce şomajul este considerat o meserie în sine pentru unii francezi
Balon imobiliar
Prețurile imobiliare au suferit o scădere neglijabilă în timpul crizei financiare și, în 2009, ele și-au reînceput creșterea, atingând un nou maxim istoric în al treilea trimestru a lui 2011, fiind cu 121% mai mari decât în 2000, prețurile locuințelor din Paris crescând în ritmul cel mai rapid, conform analiștilor de la Danske citați de CNBC.com.
„Putem observa semnele formării unui balon pe piața imobiliară franceză și nu vom fi deloc surprinși dacă prețurile pe această piață vor scădea cu 10-20% în anii următori”, a declarat Frank Oland Hansen, analist Danske, în cadrul acestei analize.
Semne de rectificare a preţurilor
Prețurile locuințelor din Paris s-au stabilizat în al patrulea trimestru al anului trecut și chiar au scăzut puțin în restul Franței, în orașele cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori, au observat analiștii.
„Întrebarea care se pune este dacă acest lucru reprezintă începutul unei rectificări mai ample a prețurilor imobiliare. Există câteva semne că acesta ar putea fi cazul”, a scris Hansen.
Printre aceste semne, Hansen a menționat o scădere puternică a cererii pentru împrumuturi pentru achiziții imobiliare, pentru contracte de construcții și pentru permise imobiliare în primele luni ale anului, creșterea restricțiilor de obținere a împrumuturilor pentru achiziții imobiliare și faptul că asigurările contra împrumuturilor neperformante au crescut puternic din 2008, deși ele reprezintă doar 1,8% din totalul împrumuturilor imobiliare.
„Este extrem de evident că piața imobiliară franceză, în acest moment, este vulnerabilă față de o creștere puternică a dobânzilor”, a observat acesta.
Danske Bank: Piața imobiliară din Franța, următorul balon care s-ar putea sparge
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.