ERASMUS, cel mai de succes program de schimb de studenți din lume, sărbătorește anul acesta cea de-a 25-a aniversare la nivel european.
Aproximativ trei milioane de studenți au beneficiat de o perioadă de studiu sau de stagiu în străinătate de la crearea programului ERASMUS, în 1987.
Mobilitatea ERASMUS reprezintă un element central al strategiei Comisiei Europene de combatere a șomajului în rândul tinerilor printr-o mai mare concentrare asupra dezvoltării competențelor.
Sub deviza “Erasmus: 25 de ani de schimbare de vieți și deschideri de orizonturi”, Danemarca, deținătoarea președinției UE în prima jumătate a anului 2012, a organizat la Copenhaga, împreună cu Comisia Europeană, conferința aniversară, cu participarea Ambasadorilor ERASMUS. Fiecare țară participantă la program este reprezentată de către un student și un membru al personalului didactic, aceştia fiind aleși pe baza impactului pe care ERASMUS l-a avut asupra vieții lor profesionale și private; rolul lor este să încurajeze alți studenți și membri ai personalului didactic să profite de oportunitățile pe care ERASMUS le oferă.
Laura Popa, Ambasador ERASMUS al României, a fost prezentă la evenimentul dedicat aniversării a 25 de ani din Danemarca, unde a prezentat rezultatele grupului de lucru Îmbunătăţirea legăturii dintre educaţie şi piaţa muncii pe care l-a condus. În discursul său, Laura Popa a precizat că “absolvenţii nu sunt pregătiţi pentru piaţa muncii, existând o neconcordanţă între abilităţile şi competenţele deprinse în timpul facultăţii şi cele aşteptate de către angajatori”.
Soluţia identificată de către grupul de lucru, format din Ambasadorii ERASMUS ai Spaniei, Danemarcei, Greciei şi României a fost “stabilirea unui dialog deschis între mediul privat, ONG-uri şi instituţiile de învăţământ superior din întreaga lume, pentru a asigura o creştere a ratei angajabilitatii în rândul tinerilor absolvenţi.”
Viziunea celor 66 de Ambasadori ERASMUS cu privire la dezvoltarea viitoare a programului este cuprinsă în documentul numit “Manifestul ERASMUS”, înaintat Comisiei Europene şi care urmează a fi dat publicităţii în curând. Acest Manifest cuprinde 10 acţiuni necesare a fi luate în considerare odată cu intrarea în vigoare a noului program “ERASMUS for All”, începând cu anul 2014.
România se pregăteşte de sărbătorirea a 15 ani ai programului ERASMUS, în cadrul evenimentului organizat de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi Erasmus Student Network (ESN) România. Astfel, în data de 18 Mai, tinerii interesaţi de acest program sunt aşteptaţi la Teatrul Nottara din Bucureşti, unde vor lua parte la dezbateri privind viitorul program ERASMUS alături de angajatori, cadre didactice şi reprezentanţi ai asociaţiilor neguvernamentale, vor experimenta Teatrul Labirint şi vor transmite un mesaj în cadrul şedinţei foto “Dear România ERASMUS 15:25”.
sursa :
Romania sarbatoreste 15 ani ai programului ERASMUS
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.