O tânără de 23 de ani din Copenhaga, Danemarca, a uimit mapamondul. Aceasta a renunțat la facultate, la tocuri și la fuste scurte și a plecat în 2014 în Siria să lupte timp de un an împotriva jihadistiștilor ISIS, însă acum aceasta riscă închisoare în țara sa, iar ISIS a pus o recompensă de 1.000.000 de dolari pe capul ei.
Joanna Palani a dat dovadă de un curaj nebun, în noiembrie 2014, când a renunțat la toată viața ei, la școală, la ținutele elegante și pantofii cu toc ca să îmbrace uniforma de soldat și să ucidă jihadiști, luptând alături de soldații kurzi în prima linie, timp de un an, în Irak și Siria.
La întoarcerea în Copenhaga, însă, i s-a interzis să mai călătorească timp de 12 luni pentru a nu se mai întoarce în Irak sau Siria. „Cum pot să devin o amenințare pentru Danemarca și alte țări când am fost soldat în armata oficială pe care Danemarca o antrenează și o sprijină direct, în lupta împotriva ISIS?”, a scria Joanna imediat după ce i-a fost confiscat pașaportul.
Riscă minim doi ani de închisoare
Mai mult, la sfârșitului anului trecut pentru că a recunoscut că a fost în Doha, Qatar, în luna iunie, încălcând interdicția de călătorie, a fost reținută și acum riscă să primească o pedeapsă de minim doi ani de închisoare. Și asta, pentru că tânăra ar fi încălcat noile legi ale pașapoartelor adoptate pentru a preveni plecarea voluntarilor jihadisti și care îi sancționează pe cetățenii care merg să lupte în Irak sau Siria.
Avocatul lui Panali spune ca Danemarca “este prima țară din lume care pedepsește o persoană care a luptat de aceeași parte cu coaliția internaționala”. „E ipocrizie. De ce nu-i pedepsim pe oamenii care lupta pentru ISIS, ci pe cei care lupta în aceeași tabără cu Danemarca?”, a subliniat aceasta.
Și de parcă nu era de ajuns, gruparea jihadistă ISIS oferă o recompensă uriașă de un milion de dolari oricărei persoane care o asasinează pe Joanna Palani, care a îndrăznit să lupte împotriva jihadiștilor. Într-o cultură în care femeile sunt vândute ca sclave sexuale și nu li se acceptă nici drepturile umane de bază, se pare că faptul că o femeie a luptat împotriva lor i-a enervat și înfuriat la culme pe extremiști, care vor să o vadă pe Joanna moartă.
Tânăra a luptat în cadrul Unității de Protecție Populară (YPG) tip de șase luni, iar apoi s-a alăturat luptătorilor Peshmerga pentru încă șase luni, însă acum i-a expirat pașaportul. Joanna spune că a învățat să tragă de la vârsta de nouă ani.
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.