Parohia ortodoxă românească din oraşul Sønderborg, Danemarca, şi-a serbat hramul, sâmbătă 28 februarie 2015, de sărbătoarea Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea. Taina Sfintei Liturghii a fost oficiată de chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Macarie, înconjurat de preotul paroh Leon Iacob şi de diaconul Sorin Sîplăcan, după cum informează www.episcopiascandinavia.se
Fiind prima sâmbătă din Postul Mare, a Sfântului Mucenic Teodor Tiron, când se face pomenirea morţilor, s-a săvârşit Parastasul pentru cei adormiţi.
La această sărbătoare, credincioşii de la polul cel mai îndepărtat al episcopiei au avut bucuria de a se închina la icoana şi moaştele Sfântului Mucenic Teodor Tiron, odoare aduse de Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie de la Centrul episcopal din Stockholm. Copiii şi credincioşii au primit din partea ierarhului mai multe cărţi de folos duhovnicesc.
În fiecare seară din prima săptămână a Postului Păresimilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a săvârşit, în Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm, Canonul Sfântului Andrei Criteanul cu Pavecerniţa Mare şi a susţinut mai multe cateheze pe marginea scrierii duhovniceşti „Scara” a Sfântului Ioan Sinaitul.
– See more at:http://basilica.ro/hramul-parohiei-romanesti-din-orasul-snderborg-danemarca-104689.html#sthash.s8Rgrfy0.dpuf
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.