Danemarca vrea să organizeze o campanie de recrutare de muncitori în ţările vecine în condiţiile în care se luptă cu o lipsă din ce în ce mai mare de mână de lucru calificată care riscă să îi submineze revenirea economică, transmite Bloomberg.
În cadrul unui set de măsuri destinat să rezolve problema deficitului de personal, Guvernul social democrat de la Copenhaga a propus înfiinţarea unor centre de recrutare ad-hoc în Germania. Autorităţile daneze urmează exemplul Suediei vecine, care susţine că eforturile sale similare au avut succes în ţări precum Grecia şi Spania.
“Acest model este flexibil şi ne oferă oportunitatea de a ne concentra eforturile pe recrutarea de mână de lucru europeană în industriile care au probleme”, a declarat ministrul danez al Muncii, Peter Hummelgaard Thomsen.
Potrivit unui studiu al băncii Nordea, relansarea economiei daneze a plasat-o înaintea altor state dezvoltate în ceea ce priveşte rezilienţa la pandemie. Însă cu o rată a şomajului de 2,5% şi care se apropie de minimumul istoric, pe măsură ce din ce în ce mai multe companii semnalează un deficit de personal, economiştii şi decidenţii au avertizat încă din vară că există riscul supraîncălzirii.
La o valoare de 39,4 euro în 2020, salariul mediu orar din Danemarca este cel mai mare din Europa. Comparativ, media în UE este de 21,5 euro pe oră, potrivit datelor Eurostat.
În Danemarca salariul minim este de aproape 40 de euro pe oră, dar nu se găsesc muncitori
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.