Aleksei Navalnîi a fost înmormântat în cimitirul Borisov din Moscova. Liderul opoziției ruse a fost omagiat de mii de ruși care au venit să-și ia rămas bun. Pe lângă numele său, rușii prezenți la înmormântare au scandat și mesaje anti-Putin.
ACTUALIZARE 15:40 „Sicriul a fost coborât în pământ”, a scris unul dintre consilierii apropiaţi ai lui Navalnîi, Ivan Jdanov, pe Telegram. Ceremonia funerară de la cimitirul Borisov din Moscova s-a încheiat. „Adio, prietene”, a adăugat el, în mesaj.
ACTUALIZARE 15:28 Văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaya, a scris un mesaj pe Twitter în timpul înmormântării disidentului: „Lioșa, îți mulțumesc pentru 26 de ani de fericire absolută. Da, chiar și ultimii trei ani au fost de fericire.
Pentru iubirea ta, pentru că m-ai susținut mereu, pentru că m-ai făcut mereu să râd, chiar și din închisoare, pentru faptul că te-ai gândit mereu la mine. Nu știu să trăiesc fără tine, dar o să încerc să te fac fericit și mândru de mine acolo sus. Nu știu dacă o să pot să o fac, dar voi încerca. Ne vom întâlni din nou, cu siguranță, într-o bună zi.
Am atâtea povești să-ți spun, am atâtea melodii salvate pentru tine pe telefonul meu, prostuțe și amuzante, în general, ca să fiu sinceră, melodii proaste, dat sunt despre noi și aș fi vrut tar mult să le auzi. Și aș fi vrut să te privesc în timp ce el asculți, să râzi și să mă îmbrățișezi, apoi.
Te voi iubi mereu. Să te odihnești în pace”, a scris Navalnaia pe Twitter.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusii-au-inceput-deja-sa-se-adune-pentru-inmormantarea-lui-navalnii-la-cimitir-au-fost-instalate-garduri-si-camere-de-supraveghere-2706565
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.