Danezii au un plan ambiţios, care multora dintre noi ni se pare cu siguranţă SF: 26 de super-autostrăzi pentru biciclete în întreaga ţară, ca parte a efortului de a schimba faţa marilor oraşe şi a transforma capitala Copenhaga, în 2025, în primul oraş neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, arată un video-reportaj NY Times. În Copenhaga, mii de persoane folosesc bicicleta în fiecare zi pentru a merge la muncă. O profesoară în vârstă de 59 de ani faci în fiecare zi „naveta” pe bicicletă, dintr-o periferie a oraşului până în Copenhaga, pe super-autostrada recent pavată.
Femeia face 40 de minute pe drum şi cară cu ea, într-un rucsac, o pereche de pantaloni de schimb.
O altă doamnă îşi duce cei trei copii la grădiniţă şi şcoală cu bicicleta, cale de 7 kilometri. Iar un cuplu a ales să îşi ducă fetiţa la spital cu bicicleta.
Proiectul de superautostrăzi vizează construirea de căi de maximum 20 de kilometri, între zone rezidenţiale, clădiri de birouri şi puncte culturale şi administrative importante ale oraşului. Căile dispun de puncte de pompare a aerului în anvelope şi de locuri de repaus pentru biciclişti. Cele 26 de autostrăzi vor măsura, în total, circa 250 de kilometri.
Lideri în infrastructura rutieră pentru biciclişti rămân olandezii, care au cinci autostrăzi inter-oraşe construite deja.
….Super-autostrazi pentru biciclisti. REPORTAJ – viata pe bicicleta in Copenhaga
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
50% din danezi merg pe bicicleta ca-s prea avari la buzunar, prefera sa moara putrezi de bogati decat sa se distreze in viata
25% merg din placere pe bicicleta
15% se gandesc la mediu si sanatatea lor
10% fac sport
– Sa nu se mai cace atata pe ei danezii cu mediul inconjurator, cand te uiti pe sosele care-s pline numai de rable de peste 15 ani vechime
nu cred ca numai 10% merg pe bicicleta ptr a face sport,oricum se merita sa mergi cu bicicleta prin dk, decat cu masina in romania prefer bicicleta in dk:) ,mult mai in siguranta:)
eugene tata de unde ne scrii? cati danezi cunosti tu? cu cati intri in contact? cu cati iesi la o bere? peste 50% din tinerii ce termina liceul isi iau un an liber, de regula calatoresc, ca sa nu mai zic ca astora le place f mult sa mearga in concedii in strainatate, intreaba un danez trecut de 40 de ani cate tari a vizitat, tu in concedii nu cumva mergi la mata?
Mai Gogoasa,daca ai avea asa o tara de cacat,cu clima rece,intuneric,mancare de plastic,fara munti,mare,statiuni balneo-climaterice,pesteri,mine de sare,etc,deci fara nimic,nu ai fi cel mai mare calator?Daca femeile din tare ta ar fi femei barbat bine,alcoolice,urate si isterice,nu ai umbla in toata lumea sa-ti gasesti o nevasta? Vezi ca pana si printii din Dk si-au adus englezoaice,chiar asiatice,doar daneze sa nu fie.As putea continua sa iti explic si sa-ti dau motive dar probabil ca esti un gen de roman vopsit in alb-rosu.Bicicleta e buna la danezi cat sunt in Dk.Cand de exemplu se muta in Suedia isi cumpara,Porche,Mercedes AMG,Audi A6-A8.RS6,etc si nici unul nu mai da din pedale.Asa ca poti pupa in cur toata natia daneza dar sa sti ca tot roman ramai pentru ei,iar fituica danemarca.dk te va zugavi tot ca pe un hot ,cersetor,etc. pentru ca asa e politica.. Romania trebuie denigrata