Dom’ Negrila ! Ce-i aia nene „prim-colaborator”, e prima data cand auzim de functia asta la o ambasada romana !
Cum adica COLABORATOR ??? Pai ori esti consul, ori ce esti ? Colaboratori erau aia de ciripeau la Secu pe timpuri.
Nu pe bune ? Cind s-a schimbat denumirea functiei din consul in colaborator ?
În cursul zilei zilei de 10 mai 2012, Cristian Negrilă, prim-colaborator al Ambasadorului României în Regatul Danemarcei, a inaugurat Consulatul Onorific al României la Ikast, cu circumscripţia consulară în Iutlanda de Vest, Danemarca.
În funcţia de consul onorific a fost numit Tommy Gundelund Jespersen, CEO şi director executiv a două importante companii daneze specializate în producţia de componente electronice pentru industriile energiei eoliene, alimentară, navală, chimică şi a serviciilor de utilităţi. Aceste companii deţin fabrici în Danemarca, Polonia şi China şi au un număr total de 650 de angajaţi, printre care şi români. În anul 2006, Tommy Gundelund Jespersen a primit distincţia „Midtjyske Erhvervslederpris” (cel mai bun om de afaceri din centrul Iutlandei).
Marinel Patrascu de la Asociaţia danezo-română din Sønderborg (stinga) si Cristian Negrilă , consul la Ambasada Romana din Copenhaga
Ceremonia de inaugurare a consulatului onorific a avut loc în prezenţa a peste 60 de invitaţi, între care Carsten Kissmeyer, primar al municipalităţii Ikast-Brande, membri reprezentativi ai comunităţii româneşti, oameni de afaceri danezi, precum şi jurnalişti danezi.
În intervenţia sa, Cristian Negrilă a subliniat importanţa acordată de România relaţiilor cu Danemarca, atât din punct de vedere al sprijinirii comunităţii româneşti, precum şi a intensificării relaţiilor economice şi culturale şi a exprimat convingerea că noul consul onorific va contribui în mod esenţial la consolidarea acestora.
La rândul său, consulul onorific şi-a exprimat aprecierea pentru evoluţiile din România şi pentru potenţialul de colaborare existent între ţara noastră şi Danemarca, în special în domeniile energiei eoliene, agriculturii şi IT. A arătat că intenţionează să promoveze o mai bună cunoaştere şi înţelegere în Danemarca asupra realităţilor din România, inclusiv prin sprijinirea contactelor inter-umane, a prezenţelor culturale şi a investiţiilor.
În cadrul ceremoniei, s-a adresat participanţilor şi Carsten Kissmeyer, primar al municipalităţii Ikast-Brande, care a accentuat satisfacţia pentru alegerea lui Tommy Gundelund Jespersen în funcţia de consul onorific al României la Ikast şi şi s-a arătat convins că numirea acestuia va fi benefică pentru ambele părţi.
Datele de contact ale consulatului onorific al Românei la Ikast sunt:
Adresa: 3, Bøgildvej, 7430 Ikast, tel: 0045 51 23 61 42.
Inaugurarea Consulatului onorific al României în Ikast, Danemarca …
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.