Un bărbat de 32 de ani care era căutat de autorităţile din Danemarca pentru aproape 70 de infracţiuni de furt a fost prins de poliţiştii din Braşov şi arestat pereventiv pentru 30 de zile în vederea extrădării.
Potrivit purtătorului de cuvînt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar şef Liviu Naghi, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat, în municipiul Brașov, un tînăr de 32 ani, care era urmărit internaţional.
„Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Aalborg au emis mandat european de arestare pentru săvîrşirea a 69 infracțiuni de furt. Tînărul este bănuit că, în perioada 2010-2015, împreună cu alți complici, ar fi sustras din locuințe de pe teritoriul Danemarcei bunuri în valoare totală de peste 2,5 milioane coroane daneze (bani, bijuterii, articole electronice, ceasuri şi băuturi)“, a spus, vineri, reprezentantul IPJ Braşov.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Brașov și Curții de Apel Brașov, iar magistrații au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov pînă la finalizarea procedurilor de extrădare.
Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit sursei citate.
mai mult la : www.monitorulexpres.ro
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.