Zlatan Ibrahimovic nu se dezminte. După ce a calificat Suedia la Campionatul European din Franţa, din 2016, atacantul lui PSG a oferit o declaraţie în stilul caracteristic, în care a ţinut să îi ironizeze pe vecinii danezi.
„A fost minunat să reuşim asta aici, în Danemarca. Toată Danemarca a vrut să mă retrag după acest baraj, dar i-am scos eu pe toţi la pensie.
Dacă va trebui să îmi închei cariera cu un Campionat European, atunci acesta e destinul. Vă mulţumesc pentru susţinere şi ne vedem în Franţa. Mai sunt câteva luni, dar vom fi acolo”, a comentat vârful de 34 de ani, după ce, înaintea barajului, apăruseră zvonuri că se va retrage dacă ratează calificarea la turneul final.
Ibra a fost decisiv în dubla cu Danemarca: a marcat un gol în meciul tur (2-1) şi a reuşit şi o dublă de senzaţie în retur (2-2), prin care „galbenii” au condus cu 2-0 şi şi-au asigurat practic calificarea.
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.