Un bărbat a fost arestat, sâmbătă, în Danemarca, în legătură cu o ameninţare cu bombă la aeroportul Billund, a anunţat poliţia într-un comunicat, potrivit Reuters.
Aeroportul Billund a fost redeschis sâmbătă seara, după o ameninţare cu bombă care l-a ţinut închis aproape toată ziua, iar un bărbat a fost arestat, a anunţat poliţia daneză. În timpul controlului pe aeroport, poliţia a îndepărtat un obiect „susceptibil să conţină explozibili”, dar vor fi efectuate teste chimice pentru a confirma sau nu prezenţa acestora, a precizat poliţia într-un comunicat.
Aeroportul, situat în centrul ţării, a fost redeschis în cursul serii, potrivit poliţiei. Pe durata închiderii sale, numeroase zboruri au trebuit să fie anulate sau deviate.
Poliţia „a arestat un bărbat în vârstă de 30 de ani”, care a informat el însuşi poliţia de la aeroport că obiectul pe care îl lăsase conţinea explozibili.
De asemenea, poliţia investighează dacă există o legătură între această ameninţare cu bombă şi dinamitarea unui bancomat din Billund, sâmbătă înainte de zori.
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.