Cazul părinților români arestați în Danemarca. Ambasador: Medicii au spus că bebelușul suferă de „sindromul copilului scuturat”

    0
    705

    Părinții români ai unui bebeluș de numai o lună internat în Danemarca au fost arestați, după ce medicii de acolo au cerut ajutorul poliției, pentru că starea copilului le-a trezit suspiciuni. Alexandru Grădinar, ambasadorul României la Copenhaga, a declarat sâmbătă pentru Digi24 că medicii suspectează că micul pacient ar suferi de „sindromul bebelușului scuturat”. Copilul este acum în afara pericolului de moarte, dar primește în continuare îngrijiri medicale, a precizat diplomatul român. El spune că autoritățile române ar putea cere repatrierea minorului pentru a fi încredințat familiei pe linie maternă din România.

    „La recomandarea medicilor, autoritățile daneze au deschis o anchetă cu privire la circumstanțele care au dus la internarea minorului în spital, iar părinții au fost reținuți pentru o perioadă inițială de patru săptămâni, în centre de detenție diferite, sub suspiciunea de provocare a sindromului bebelușului scuturat. Investigația în prezent se află în stadiu incipient”, a spus ambasadorul Alexandru Grădinar la Digi24. „Aceasta este suspiciunea, mai multe detalii nu am legat de acest sindrom”, a adăugat diplomatul.

    „Ambasada a fost sesizată de acest caz la începutul acestei săptămâni. Am demarat demersuri specifice, am intrat în legătură cu autoritățile daneze competente, iar poliția daneză mi-a transmis că bebelușul a fost internat în stare critică la spitalul din Odense, pe 31 ianuarie. Legat de starea de sănătate pot să vă spun că acum este în afara pericolului de moarte și primește în continuare îngrijiri medicale în spitalul din Odense”, a precizat ambasadorul român.

    „Un caz extrem de delicat”. Familia este șocată

    „Suntem în contact permanent cu familia extinsă a Soranei și a lui Ionuț, la fel cu polițistul care se ocupă de caz și toate detaliile pe care vi le-am spus le comunicăm operativ atât familiei, cât și conducerii Ministerului de Externe și în continuare tratăm cu maximă seriozitate acest caz. Sunt cetățeni români și e datoria noastră să-i susținem, să ajutăm familia. Este un caz extrem, extrem de delicat”, a subliniat ambasadorul Alexandru Grădinar.


    Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.