În perioada dintre cele două războaie mondiale, în orașul Constanța nu erau multe restaurante unde puteai petrece noaptea de revelion. Orașul se dezvolta după ocupația inamică din Primul Război Mondial, când, cea mai mare parte a populației se refugiase în Ialomița și Moldova.
Din paginile de publicitate ale ziarelor locale aflăm că prima reclamă a unui restaurant care organiza noaptea de revelion la malul mării a fost la cumpăna dintre anii 1930 și 1931. Este vorba despre restaurantul „Luther”, situat în Piața Independenței, nr. 7 (azi Piața Ovidiu).
Astfel, ziarul „Dacia”, aflat în colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, publica, în ediția din 18 decembrie 1930, prima și singura reclamă, dintre multe altele, în care constănțenii erau informați că pot petrece revelionul alături de întreaga familie la Restaurantul „Luther, cel mai mare și elegant local familiar din Constanța”.
Tot din această reclamă aflăm că Restaurantul „Luther” organiza pentru al doilea an la rând revelionul:
„Marele eveniment al Constanței pe anul 1930 a fost succesul realizat de Berăria și Restaurantul „Luther” cu ocazia Revelionului. Acest revelion a rămas o amintire plăcută participanților, cât și felul cum direcțiunea a știut să administreze, realizând în permanență și până la sfârșit o atmosferă plăcută și veselă. Deci, luând în considerație succesul avut, anunțăm cu plăcere că Revelionul anului 1931 va avea un formidabil succes. Va fi frumos, plăcut și amuzant”.
mai mult la /dobrogealive.ro/celebrii-comici-danezi-pat-i-patachon-la-constana-in-noaptea-de-anul-nou-1932/
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.