Banca Centrală din Danemarca (DNB) va concedia 55 de angajaţi, aproximativ 10% din forţa sa de muncă, până în primul trimestru din 2015, întrucât s-a diminuat necesitatea unor resurse suplimentare din timpul crizei financiare, transmite Bloomberg.
‘Solicitările extraordinare care au apăsat asupra resurselor Băncii Centrale în timpul crizei financiare s-au diminuat. Ca urmare, instituţia este capabilă să-şi reducă resursele’, se arată într-un comunicat al DNB.
De asemenea, Banca Centrală din Danemarca a explicat că reducerea numărului de angajaţi vine şi ca urmare a noilor tehnologii, care au dus la scăderea necesarul de angajaţi.
Coroana daneză are un curs fix faţă de euro iar în timpul crizei Banca Centrală din Danemarca a extins facilităţile de creditare, oferind acces băncilor la împrumuturi pe trei ani la rata dobânzii practicată de DNB.
Guvernatorul Lars Rohde a redus în mai rata dobânzii de referinţă la nivelul record scăzut de 0,2%.
Danemarca: Banca Centrală va renunţa la 10% din angajaţi
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.