AcasăStiriDanemarca: Românii, buni de şoferi, mai ales că acceptă salarii mici

Danemarca: Românii, buni de şoferi, mai ales că acceptă salarii mici

Mulţi dintre românii care pleacă la muncă în străinătate sunt şoferi. De puţine ori avem însă ocazia să vedem condiţiile în care lucrează. Reporterii televiziunii daneze au mers la o firmă de transport şi i-au întrebat pe angajatori ce avantaje au de pe urma românilor. În primul rând salariile mici, li s-a răspuns. De 4-5 ori mai mici decât ale danezilor.

Jurnaliştii au filmat clădirile în care dorm cei aproximativ 100 de şoferi români de la Kolding,  Danemarca. Sunt camere mici, cu paturi suprapuse.

Recunosc că nu ne-am pune copiii aici, dar avem un dialog bun cu şoferii noştri, suntem receptivi la ce-şi doresc, spune directorul economic al firmei.

Pentru companie e excelent. Unui şofer danez ar trebui să îi plătească echivalentul a 6.000 de euro. Românii primesc în jur de 1.300, potrivit reporterilor danezi.

Contrans are aproape exclusiv angajaţi străini. Pentru ca acest lucru să fie posibil, regulile europene impun ca firma să aibă şi birouri în ţara de origine a lucrătorilor – în acest caz, România.

Intenţia este de a aduce investiţii şi în ţara gazdă. Majoritatea tirurilor companiei au numere de Satu Mare şi aici există şi unele birouri – dar localnicii spun că nu văd niciodată maşinile firmei şi că sediul este doar unul de recrutare.

Contrans afirmă că, prin natura afacerilor, deocamdată nu are interese de transport în zonă.

Danemarca: Românii, buni de şoferi, mai ales că acceptă


Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Comentarii

Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura