AcasăStiriHramul parohiei ortodoxe române din Copenhaga, Danemarca

Hramul parohiei ortodoxe române din Copenhaga, Danemarca

Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord, împreună cu un sobor de preoţi, a săvârşit Sfânta Liturghie astăzi, 24 noiembrie, în biserica parohiei româneşti din Copenhaga, Danemarca, cu prilejul cinstirii Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, ocrotitorul acestei parohii. După slujbă a fost inaugurată noua sală românească din incinta bisericii, unde se desfăşoară activităţile misionare şi catehetice ale parohiei. Sala a fost împodobită cu scoarţe, ştergare şi obiecte de ceramică aduse din România iar mobilierul tradiţional a fost lucrat de tineri în atelierele din cadrul parohiei.

Preasfinţitul Episcop Macarie a precizat că în acest minunat cadru de spiritualitate şi cultură din pridvorul bisericii se depăşesc greutăţile şi tristeţile înstrăinării care prin perpetuarea moştenirii luminoase a înaintaşilor, devin prilej binecuvântat şi mântuitor de răscumpărare a timpului. Totodată, Preasfinţitul Macarie a spus că prin această zestre se împărtăşeşte şi celor cu care convieţuiesc românii în ţinuturile scandinave, frumuseţea care vindecă, înnobilează şi care va salva lumea.

La eveniment a participat, alături de credincioşi şi Ambasadorul României în Regatul Danemarcei, Viorel Matei Ardeleanu.

sursa :

Hramul parohiei ortodoxe române din Copenhaga, Danemarca


Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Comentarii

Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura